Dorințele pot deveni realitate destul de rapid și simplu, iar acest lucru a fost dovedit de un copil care a primit, chiar la început de an, țestoasa mult dorită de ani.
Un copil a primit țestoasa mult dorită după un gest simplu
Potrivit paginii de Instagram a BBC London, un băiețel și-a îndeplinit dorința ultimilor ani chiar la început de 2026. Întrebat care este una dintre așteptările de la noul an, copilul a spus, mândru: „Să primesc o țestoasă. Și am primit-o”.
Părinții lui știau cât de tare vrea să aibă ca animal de companie o broască țestoasă, însă au tot amânat momentul. Odată cu noul an, mama lui a decis să îi facă această bucurie, însă cu o condiție pe cât de simplă, pe atât de simbolică.
„A implorat pentru una de ani. I-am spus că dacă își face ordine în cameră, va primi o țestoasă. Și-a făcut ordine, așa că nu am putut, nu am avut altă șansă”, a spus mama băiatului, care a spus că pe țestoasa lui o cheamă Banana.
Vezi această postare pe Instagram
Ce își dorește de la anul 2026
Întrebat ce își dorește în continuare de la anul 2026, mama lui a spus, mai în glumă, mai în serios, să nu își dorească încă o țestoasă. Totuși, răspunsul fiului său a surprins pe toată lumea. El a declarat că vrea să fie un bun părinte pentru broasca lui țestoasă.
Postarea a adunat mii de aprecieri, dar și sute de comentarii care îl laudă pe tânărul stăpân pentru răspunsul lui responsabil.
„Sunt atât de mândră de acest tânăr și de dragii lui părinți. Toate valorile corecte și aspirațiile la un loc”, „Rezoluțiile lui pentru acest an sunt cele mai bune”, „Dacă crezi, poți obține”, „Cât de drăguț, dorința lui de a fi cel mai bun părinte de țestoasă”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților.
Citește și:

sursa foto: Freepik





