Sezonul grătarelor a început, dar știai că pentru câinele tău poate fi un adevărat pericol? Edward Creaser, expert canin și director la Natural Dog Food Company, îi avertizează pe stăpânii de animale despre riscurile arsurilor la grătar și vine cu sfaturi esențiale pentru a preveni accidentele, dar și pentru a interveni corect dacă se întâmplă, notează Dogs Today.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cum îți protejezi câinele de arsurile de la grătar
Creează o zonă de siguranță de cel puțin 2 metri în jurul grătarului, folosind gardulețe pentru copii sau lese.
Nu lăsa niciodată câinele nesupravegheat lângă zona de grătar, mai ales dacă este pui sau încă în perioada de dresaj.
Ține-l ocupat cât timp friptura sfârâie pe jar — oferă-i un colțișor umbros, cu jucării și gustări speciale pentru câini.
Atenție la resturile de pe jos! Mâncarea căzută sau uitată pe masă poate fi tentantă, dar periculoasă. Carnea de pe grătar ajunge la temperaturi de 190-230°C, în timp ce câinii pot consuma în siguranță alimente doar la 38-39°C.
Păstrează ustensilele, husele de grătar și recipientele pentru jar încins departe de zona în care circulă câinele.
Cum recunoști arsurile la câini
Arsurile, fie interne, fie externe, pot deveni grave rapid, așa că e important să le recunoști din timp:
- Înroșire, umflături, vezicule sau piele înnegrită
- Lins excesiv sau schelălăit
- Refuzul de a se mișca
- Pierderea poftei de mâncare
- Agresivitate sau agitație la atingere
- Vărsături sau regurgitare (în cazul ingestiei de alimente fierbinți)
Ce faci dacă se arde
Îndepărtează-l imediat de grătar și de sursa de căldură.
Răcește zona afectată cu apă la temperatura camerei, timp de 10-15 minute. Nu folosi gheață, uleiuri sau alte leacuri din popor — pot agrava rana.
Acoperă ușor cu o cârpă curată și umedă pentru a calma durerea.
Oferă-i apă la temperatura camerei, mai ales în cazul arsurilor interne.
Sună urgent medicul veterinar. Tratamentul profesionist poate include curățarea rănii, calmante, antibiotice și, în cazurile grave, internare sau intervenție chirurgicală.
Citește și:

Sursa foto: Imagine generată cu deepAI





