Când vine vorba de sănătatea câinelui, un aspect adesea ignorat de stăpâni este îngrijirea dentară, ce poate afecta grav starea generală de bine a patrupedului. De fapt, bolile dentare sunt cele mai frecvente probleme de sănătate cu care se confruntă câinii, aproximativ 80% dintre aceștia având dificultăți dentare până la vârsta de trei ani: gingii inflamate, dinți slăbiți etc., iar bacteriile din cavitatea bucală pot pătrunde în sânge și afecta organele vitale, cum ar fi inima, ficatul și rinichii. În cazuri grave, problemele dentare pot deveni fatale, notează thisdogslife.
Tot ce trebuie să știi despre bolile dentare ale câinilor și sănătatea lor orală
Totuși, bolile dentare pot fi prevenite și gestionate corect. Este necesar ca îngrijirea dentară să înceapă acasă, prin periajul regulat al dinților câinelui și utilizarea unor produse dentare speciale, precum băuturile pentru respirație proaspătă și batoanele dentare. De asemenea, vizitele regulate la veterinar pentru curățarea dentară sunt esențiale!
Cum ar trebui să arate gingiile sănătoase
Gingiile sănătoase sunt de culoare roz, ferme și nu se manifestă prin expunerea rădăcinilor. Gingiile nesănătoase, în schimb, sunt roșii, fragile și pot sângera ușor atunci când câinele roade jucării.
Cum îți dai seama dacă patrupedul are dureri dentare
Semnele de durere dentară sunt timiditatea, mișcarea constantă a buzelor, salivarea excesivă, refuzul de a roade jucării sau o schimbare a obiceiurilor alimentare. De asemenea, câinii pot încerca să își ascundă durerea din instinct, dar comportamentele subtile, cum ar fi frecarea feței de covor sau de mobilă, sunt un semnal că suferă.
Ce se întâmplă dacă problemele dentare nu sunt tratate
Din nefericire, bacteriile din gură pot pătrunde în sânge și afecta organele vitale, cum ar fi rinichii, ficatul și inima. Dinții devin mobili și, în cele din urmă, cad. De asemenea, dinții fracturați pot duce la abces și infecții dureroase. În unele cazuri, fața câinelui se poate umfla, iar infecția va continua să reapară până când dintele afectat este scos.
Când ar trebui să faci un periaj dentar câinelui?
De regulă, câinii ar trebui să primească un detartraj al dinților la fiecare unu până la trei ani, în funcție de mărimea și rasa lor. Cățeii de talie mică au tendința de a dezvolta mai rapid probleme dentare, așa că ar trebui mai des. Totodată, curățarea este necesară atunci când placa și tartrul sunt vizibile pe dinți sau când apare respirația urât mirositoare.
Cum poți avea grijă de sănătatea dentară a câinelui tău acasă
Dacă patrupedul tău acceptă periajul, este ideal să îl faci zilnic. Totuși, chiar și cu îngrijirea la domiciliu, câinele va avea nevoie de curățări profesionale. Există și produse de îngrijire dentară, cum ar fi aditivi pentru apă, geluri și oase speciale, care împiedică acumularea de tartru.
Medicii veterinari recomandă să începi îngrijirea dentară de la o vârstă fragedă, când câinelui îi cresc dinții (aproape de vârsta de 6 luni), și asigură-te că îi faci periajul cum trebuie.