Teatrul Globe din Londra, construit în 1599, a fost un centru cultural al epocii elisabetane, dar împrejurimile sale din Bankside au găzduit, de asemenea, lupte brutale între animale, transmite Popular Science. Acest sport sângeros, în care câinii se luptau cu urșii, a rămas popular timp de peste un secol înainte de a fi interzis.
Un studiu recent, publicat în Antiquity, oferă noi detalii despre luptele cu urși. Cercetătorii au combinat înregistrările istorice cu tehnici zooarheologice, inclusiv analiza izotopică a oaselor. Descoperirile lor au confirmat unde și când erau adăpostiți urșii în apropierea „grădinilor de urși” din Londra.
„Este un subiect extrem de neplăcut, dar înțelegerea acestor lupte este esențială pentru înțelegerea spectacolului în Anglia lui Shakespeare”, a declarat coautoarea studiului, Hannah O’Regan, profesor de arheologie și paleoecologie la Universitatea din Nottingham.
Spre deosebire de Globe Theatre, grădinile cu urși conțineau ansambluri arheologice dominate de resturi de câini și cai. Câinii de luptă, identificați ca fiind mastiffi, erau deosebit de mari, asemănători Marelui Danez modern. „Această mărime de câine era neobișnuită în Anglia la acea vreme, ceea ce sugerează că acești câini mari… erau folosiți în special pentru lupte”, a explicat Lizzie Wright, profesor de arheologie la Universitatea din York. Acești câini prezentau adesea răni vindecate, inclusiv fracturi craniene și costale. Caii, de obicei mai bătrâni, erau probabil folosiți ca hrană atât pentru câini, cât și pentru urși.
Urșii, niciunul mai mic de patru ani, nu erau doar animale de unică folosință. Importați la costuri ridicate, aceștia erau dresați în multiple scopuri de divertisment înainte de a fi folosiți în lupte. Unii erau chiar implicați în piese de teatru și spectacole de dans înainte de a fi folosiți în arene.
O’Regan a subliniat granițele neclare dintre formele de divertisment, menționând: „Oamenii care mergeau să vadă Regele Lear și Hamlet ar fi intrat în arene și pentru a urmări o luptă cu urși.” Practica a persistat până în 1835, când a fost interzisă.