Dacă pisica ta a renunțat brusc să folosească litiera și alege cada sau chiuveta pentru a-și face nevoile, nu este cazul să te frustrezi. Acest comportament este strâns legat de câteva aspecte, iar comportamentul poate fi corectat odată ce ai identificat motivele pentru care s-a întâmplat această schimbare.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Chiar dacă nu este plăcut să vezi că pisica ta alege cada sau chiuveta pentru a-și face nevoile, primul lucru pe care trebuie să-l identifici este motivul. De ce nu mai folosește pisica ta litiera?
Mie mi s-a întâmplat asta după ce am schimbat apartamentul. Timp de o lună, pisica mea și-a făcut nevoile în cadă. Uneori, folosea și litiera, dar se simțea mai bine în cadă. Și știa foarte bine că nu este plăcut pentru că de fiecare dată mă chema să-mi arate. Tocmai ca eu să înțeleg mesajul ei: „locul este nou, mai am nevoie până mă obișnuiesc”.
De asemenea, mi s-a mai întâmplat asta și când omul ei preferat – adică iubitul meu – trebuia să plece mai multe zile de acasă. Pisicile nu înțeleg natura muncii noastre, ele văd doar că omul lor iubit nu mai este în casă.
Dar hai să vedem ce spun specialiștii despre acest comportament și cum îl putem corecta.
Motivele pentru care pisica ta își face nevoile în cadă sau în chiuvetă
Pisicile sunt, în general, animale foarte curate și ordonate. Atunci când pisica ta își face nevoile într-un loc interzis după ce a folosit cu fidelitate litiera – comportament cunoscut drept „murdărirea locuinței” – ea încearcă să-ți transmită un mesaj, scrie The SprucePets.
1. Litiera nu este curată
În primul rând, verifică litiera: să nu fie plină, să nu aibă miros neplăcut sau să nu fie răsturnată. De asemenea, asigură-te că nu există nimic care să blocheze accesul pisicii la litieră. Orice element care pare „greșit” în legătură cu litiera o poate face pe pisică să caute alt loc pentru nevoile sale.
2. Poate să-ți transmită că întâmpină probleme de sănătate
Ia în considerare și o posibilă problemă medicală. Pisicile care își fac intenționat nevoile în fața stăpânului, așezându-se pentru a urina sau defeca în prezența acestuia, ar putea să ceară ajutor.
Cistita – inflamația vezicii urinare – și pietrele la vezică pot determina pisicile să-și facă nevoile în locuri nepotrivite, uneori chiar intenționat pentru a atrage atenția.
Dacă eliminarea este dureroasă, cum ar fi în caz de constipație, pisica poate începe să evite litiera, asociind-o cu disconfortul.
Dacă suspectezi o problemă medicală, programează imediat o vizită la veterinar.
3. Stres sau schimbări în viața pisicii
Așa cum spuneam la începutul acestui material, schimbările din viața pisicii pot duce și la schimbări comportamentale.
Schimbările în dinamica locuinței sunt adesea o cauză a stresului pentru pisicile sensibile și pot duce la defecarea în afara litierei.
Exemplele includ apariția unui nou membru în familie (un copil sau alt animal) ori pierderea unei persoane apropiate. Schimbări majore în rutina zilnică – cum ar fi un nou program de lucru sau mai mult timp petrecut departe de casă – pot declanșa, de asemenea, anxietate la pisici.
Cum pot corecta acest comportament al pisicii?
- Adaugă o a doua litieră într-o altă cameră pentru a-i oferi pisicii o alternativă.
- Curăță litiera de două-trei ori pe zi și spal-o complet o dată pe săptămână.
- Folosește o litieră mai mare – aceasta ar trebui să fie de 1,5 ori dimensiunea pisicii tale.
- Evită plasarea litierei lângă bolurile de mâncare și apă.
- Evită litierele acoperite sau cele cu funcții automate de curățare, dacă observi că pisicii îi este frică de luminile, sunetele sau mișcările acestora.
- Nu forța pisica să folosească o litieră care pare incomodă sau neplăcută pentru ea.
- Umple cada și chiuveta cu puțină apă – acest lucru poate descuraja pisica să le mai folosească drept toaletă.
- Schimbă marca de nisip – unele pisici au preferințe clare legate de textură sau miros.
Ce pot face dacă pisica mea nu cooperează chiar și după aceste soluții?
Dacă pisica ta nu e receptivă la soluțiile de mai sus și contună să-și facă nevoile în cadă sau chiuvetă, trebuie să te adresezi medicului veterinar.