Iubește animalele de când se știe și a vrut dintotdeauna să facă ceva ca să le fie de ajutor. Iar viața a dus-o exact acolo unde putea să schimbe lucruri. Și o face cu dedicare. Atât de mare, încât colegii o știu drept șefa care vine la prima oră a dimineții și nu se dă în lături de la nimic. Pleacă ultima, iar „pe teren” se spune despre ea că prinde câinii „la mână” mai bine decât oricine. Pe unii i-a prins atât de bine, încât i-a luat cu ea acasă. Are nu mai puțin de șase câini.
Anca și-a deschis sufletul pentru Pets&Cats.
Reporter: De ce Protecția Animalelor?
Anca Stoenescu: De când mă știu iubesc animalele, îmi doresc să nu mai văd suferință în jurul meu. Înainte de Protecția Animalelor am lucrat în presă și ca traducător, însă aș fi renunțat la orice job din lume ca să lucrez pentru și cu animale.
Reporter: Cum arată o zi din viața ta?
Anca Stoenescu: Majoritatea zilelor mele încep devreme. Atât de devreme, că e încă întuneric afară. De cele mai multe ori sunt pe teren, la campanii de sterilizări, în clinică sau în adăpost. Munca pentru animale nu se face de la birou. Știu sigur că începe devreme, însă nu știu niciodată când se termină o zi de muncă. Dar fac ce îmi place, sunt înconjurată de animale și știu că zilnic pun o cărămidă la un viitor mai bun pentru ele.
Reporter: Se spune despre tine că prinzi „la mână” câinii, mai bine decât majoritatea angajaților. Cum faci asta?
Anca Stoenescu: Probabil pentru că nu îmi este frică de animale. Și cred cu tărie că ele simt omul și știu că nu sunt acolo să le fac rău. În plus, am câini de când eram copil. Am învățat să interacționez cu ei, să le înțeleg comportamentul, să știu când un câine este relaxat sau speriat. Am răbdare și nu ma grăbesc, pentru că nu îmi doresc să stresez animalul în niciun fel.
Reporter: Ai șase câini adoptați acasă. Crezi în puterea exemplului?
Anca Stoenescu: Puterea exemplului și educația cred că sunt cele mai puternice mijloace pe care le avem ca să schimbăm ceva. Câinii mei merg cu mine peste tot, de la concedii la televizor, tocmai pentru că îmi doresc ca toată lumea să înțeleagă ce înseamnă un câine adoptat, ce binecuvântare este și câtă iubire poate să ofere.
Reporter: Facultatea de Medicină veterinară, a cărei absolvent ești, a venit ca un pas firesc pentru ceea ce faci acum sau asta ți-ai dorit dintotdeauna?
Anca Stoenescu: La Facultatea de Medicină Veterinară am visat de când eram mică. Nu aș ști să spun de ce nu a fost prima alegere atunci când am terminat liceul. Probabil pentru că sunt foarte emotivă și am considerat că nu aș putea să văd atâta suferință. Însă, odată cu acest job, am realizat că, dacă mă gândesc mai mult la animale și încerc să îmi controlez emoțiile mai bine, pot să fac și mai mult bine ca medic veterinar. Așa că a fost un pas oarecum firesc, pentru că nu îmi doresc să mai fac nimic altceva în viitor în afară de a lucra cu animalele.
Sursa foto: Pets&Cats
