Numărul pacienților cu mușcături provocate de animale a crescut la Spitalul Județean Bacău

sju bacau, ambulanta, spital bacau, muscatura caine, internare Sursa foto: Facebook.com / Spitalul Judetean de Urgenta Bacau
Spitalul Județean Bacău a transmis, într-o postare pe Facebook, că numărul pacienților cu mușcături provocate de animale continuă să crească.
Marți seara, în jurul orei 20:00, la serviciul de urgențe UPU Adulți din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Bacău, a fost adus cu un echipaj de la Ambulanță, un pacient de 59 de ani, din localitatea Somușca, având multiple răni provocate de propriul câine aflat în gospodărie.
Potrivit medicilor de la Urgențe, pacientul avea răni multiple în zona brațelor, a gambelor și pe torace. Bărbatul rănit a fost stabilizat și preluat imediat de medicii de la secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, date fiind rănile destul de serioase, pe o mare parte din corp. Aici, specialiștii l-au pregătit pentru a intra în sala de operații.
Din păcate, acesta nu este singurul caz de mușcături provocate de animale care a ajuns la SJU Bacău, în doar câteva zile fiind aduse alte patru persoane cu astfel de răni.
Mai mult, medicii trag un nou semnal de alarmă în privința vaccinării antirabice a animalelor de companie, având în vedere prezența tot mai frecventă a vulpilor, principalii vectori ai rabiei, în zonele rurale, dar și în cele urbane. În contextul riscului de transmitere a virusului, specialiștii subliniază necesitatea vaccinării persoanelor care au fost expuse la animale suspecte sau confirmate cu rabie, ca măsură esențială de profilaxie post-expunere.

Rabia este o boală virală care afectează grav sistemul nervos central și creierul, având o rată de mortalitate aproape de 100% odată ce simptomele se manifestă. Medicii avertizează că singura metodă eficientă de prevenție este vaccinarea.

În același timp, personalul secției de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă anticipează o creștere a accidentelor cauzate de utilajele agricole, odată cu începutul sezonului agricol de toamnă. De asemenea, se așteaptă o creștere a cazurilor de arsuri provocate în gospodării în timpul procesării fructelor pentru băuturi tradiționale, precum țuica.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Facebook.com / Spitalul Judetean de Urgenta Bacau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *