O cățelușă a fost lovită cu piciorul de un bărbat în fața Mănăstirii Sfântul Ioan din Suceava. Gestul acestuia nu a trecut neobservat de iubitorii de animale, care i-au făcut plângere la poliție.
Cățelușa se afla în fața intrării în mănăstire și s-a așezat pe jos, moment în care un angajat, deranjat de prezența sa, a decis să o alunge, recurgând la o mică „corecție fizică”, lovind-o cu piciorul. Scena, care s-a desfășurat sub privirile enoriașilor și ale unui slujitor al bisericii, a fost intens comentată pe rețelele de socializare. În urma valului de nemulțumiri din mediul online, Episcopia Sucevei și Rădăuților a emis un comunicat oficial.
Comunicatul Episcopiei Sucevei și Rădăuților:
„Doamne, ajută!
Consider de bun simț să vă răspund, având în vedere că actul de agresiune despre care faceți referire a avut loc în curtea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou.
Afirmați că veniți adeseori la această mănăstire; sunt surprins că nu ați observat până acum sacii cu hrană uscată cumpărați special pentru câinii abandonați care s-au adăpostit în zona șantierului Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Vă asigur că, deși numărul acestora este mare, părinții din obștea mănăstirii îi hrănesc și le oferă apă.
Din păcate, nu toți câinii sunt prietenoși. Pentru siguranța pelerinilor și enoriașilor, mai ales a copiilor, uneori se impune îndepărtarea lor din curte.
Gestul angajatului nostru de a îndepărta câinele nu a fost potrivit (dar nici brutal, cum se sugerează în mod tendențios). Câinele, despre care există antecedente de agresivitate, era chiar în dreptul intrării în paraclis, iar credincioșii erau nevoiți să-l ocolească.
Părinții mănăstirii cumpără mâncare și îi hrănesc pe acești câini pentru a le potoli foamea și a reduce zgomotul, însă nu îi pot lăsa să intre în biserică sau să stea în calea enoriașilor.
Să fim serioși! Dumneavoastră, locuind la bloc sau la casă, ați permite câinilor fără stăpân să se aciueze în curtea proprie? Locul acestor animale este ori într-un padoc, ori în grija unei persoane responsabile.
Să aveți un an cu multă liniște sufletească!”
Reacția Asociației „Casa lui Patrocle”
Asociația „Casa lui Patrocle” a căutat cățelușa, a găsit-o și a luat-o în grijă. Ioana, cum a fost botezată, își caută acum o familie iubitoare.
„Cățelușa alungată ieri din curtea Mănăstirii Sfântul Ioan este cu noi și este bine. Este o ciobănească mare și frumoasă, un suflet rătăcit care colinda orașul în căutarea unei priviri, a unei mângâieri sau a unei bucăți de pâine. Citind răspunsul oficial al arhiepiscopiei, am remarcat trei aspecte care ne-au atras atenția. Se afirmă că acest câine are antecedente agresive. Vă spunem drept: nu are. Un câine agresiv nu ar sta să fie luat în brațe.
Se menționează că în curțile instituțiilor publice câinii nu au ce căuta. În orașele civilizate, multe instituții publice au devenit pet-friendly, un semn al civilizației. Tonul de ironie din fraza «Nu cred că ar fi trebuit să i se întindă covor roșu…» este nepotrivit.
Animalele nu cer covor roșu. Au nevoie doar de compasiunea noastră, pentru că împărțim același pământ. Noi credem în puterea faptelor bune. Ioana este acum cu noi, iar noi vom fi acoperișul și casa ei. Am botezat-o Ioana, cu dragoste, după numele mănăstirii”, se arată într-un mesaj publicat de Casa lui Patrocle pe Facebook.