Un oraș german a doborât un record mondial Guinness când a găzduit o paradă la care au participat aproximativ 900 de câini dachshund, transmite UPI.
Regensburg, unde se află muzeul Dackelmuseum, cu tematică dedicată rasei, a organizat cea mai mare plimbare cu câini din lume, când la Dackelparade au defilat cel puțin 897 de „câini cârnați” împreună cu stăpânii lor.
Unele numărători au indicat că numărul ar fi putut ajunge până la 1.175, dar Guinness World Records a putut confirma doar 897.
Seppi Küblbeck, care a fondat Dackelmuseum împreună cu soțul său, Oliver Storz, a declarat că parada a avut scopul de a aduce puțină energie pozitivă în comunitate.
„Teckelul nu este politic”, a declarat el pentru ziarul Süddeutsche Zeitung. „Pentru teckel, toți oamenii sunt egali – indiferent de culoarea pielii sau de locul din care provin”, a adăugat Küblbeck.