Animalele de companie sunt, pentru stăpânii lor, ființe neprețuite. Însă, într-un oraș din China, un motan a ajuns obiect de licitație al unui bărbat umplut de datorii. Cazul a ajuns viral pe internet și astfel a apărut dezbaterea: ar trebui să folosim animalele ca bunuri pentru a acoperi o datorie?
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Pisica îndatorată
Potrivit Yangtse Evening Post, o publicație locală citată de China Daily, pisica prezentă la licitație a fost scoasă din lista de bunuri vineri, după ce participanții au retras cererile de cumpărare. Pisica este acum în grija unui cabinet veterinar, iar reprezentanții au declarat că prețul de cumpărare al felinei începea de la 500 yuani (70 dolari) și ajunsese la 8.000 yuani (1.000 dolari). Medicii care se ocupă de cazul pisicii au mai adăugat că aceasta este sănătoasă și cântărește 4 kg.
Majoritatea internauților care au aflat de caz au fost revoltați, spunând că vânzarea unui animal arată lipsă de respect față de viața acestuia. De cealaltă parte, există persoane care au argumentat că licitația ar fi ajutat pisoiul să-și găsească o familie nouă. Unii oameni au mai declarat că numărul mare de licitanți vine din dorința de popularitate în online și mai puțin pentru a ajuta animalul. Un avocat din orașul unde a avut loc licitația a declarat pentru Jiangsu-based Litchi News , o publicație chinezească, faptul că orice animal de companie este, din punct de vedere legal, proprietate personală și instanța a acționat conform reglementărilor.
„Proprietatea personală se extinde dincolo de case și vehicule, incluzând articole precum numere speciale de telefon mobil care se termină în ‘888’ sau ‘666’, precum și animale de companie rare, cum ar fi șopârlele, țestoasele și peștii koi… În general, orice obiect de valoare, indiferent de dimensiune, poate fi scos la licitație.”, a mai declarat avocatul.
Citește și:

sursa foto: Pexels





