„O tânără a fost dată jos din autobuz pentru că golden retrieverul ei nu purta botniță” / Șoferii STB, instruiți cu privire la accesul animalelor în mijloacele de transport public

sofer caine instructie Sursa Foto: Facebook/ Protecția Animalelor Ilfov

Reprezentanții Direcției Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov au avut azi prima discuție cu șoferii de mijloce de transport public din zona București-Ilfov.

Astfel de întâlniri vor avea loc săptămânal și vor viza prevederile referitoare la animale din Regulamentul pentru serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul București și Județul Ilfov.

  • Hilde Tudora, director Direcția Protecția Animalelor: „Este un curs despre empatie, responsabiliate și respect. Regulamentul de transport s-a schimbat acum câțiva ani, însă aceste modificări trebuie explicate clar, pe înțelesul tuturor, ca să putem preveni abuzurile. Vă dau un singur exemplu din sesizările ajunse la noi: o tânără a fost dată jos din autobuz pentru că golden retrieverul ei nu purta botniță. ”

Animalele de companie, precum câinii, au acces în mijloacele de transport public din București-Ilfov, atât timp cât sunt ținute în lesă nu pun în pericol siguranța călătorilor.

Câinii din rasele periculoase sau agresive (Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor, Amstaff, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor) trebuie să poarte și botniță.

  • Cătălin Căpitanu, șef Serviciu Pregătire Profesională STB: „Șoferii noștri sunt instruiți periodic. Necesitatea pleacă de la actualizarea legislației, sunt prelucrate toate sesizările și pornind de la ele apar nevoi diverse. Toate modificările din regulament sunt explicate pe larg în platforma noastră. În plus, ne propunem ca aceste discuții cu Direcția Pentru Protecția Animalelor să aibă loc în fiecare zi de miercuri”.

În mijloacele de transport în comun rulează filmulete de promovare, privitoare la Regulament și accesul animalelor. Nerespectarea Regulamentului de Transport Public de către șoferi se sancționează.

De comportamentul câinelui în mijloacele de transport răspunde proprietarul acestuia. Regulamentul poate fi consultat aici

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa Foto: Facebook/ Protecția Animalelor Ilfov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *