Pisica este un „medicament” natural împotriva stresului. Cum reușesc pisicile să ne facă fericiți? Oamenii de știință au răspunsul

pisica sta intinsa sursa foto: Pexels

Pisicile sunt mai mult decât animale de companie, ele devin membri ai familiei și ne pot schimba viața. Odată ce o pisică intră în casa noastră, modul în care percepem liniștea, bucuria și compania se schimbă pentru totdeauna. Felinele au darul rar de a comunica dincolo de cuvinte: o privire blândă, un tors liniștitor sau simpla lor apropiere transmit mai mult decât orice frază rostită. Pentru mulți dintre noi, această legătură creează un sentiment de apartenență.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Pisicile, beneficii demonstrate științific

De-a lungul timpului s-a vehiculat ideea că pisicile au „puteri vindecătoare”. Astăzi, cercetările confirmă fix ce iubitorii de pisici au știut mereu: viața cu o felină are efecte pozitive asupra sănătății. Un studiu de 10 ani al Universității din Minnesota a demonstrat că posesorii de pisici au un risc cu 40% mai mic de infarct și cu 30% mai mic de deces din cauza bolilor cardiace față de persoanele care nu au avut niciodată o pisică. Prin simpla lor prezență, pisicile ne ajută să fim mai sănătoși, transmite Psychology Today.

Torsul pisicii, un „medicament” natural împotriva stresului

Puține sunete sunt mai liniștitoare decât torsul unei pisici care stă așezată în poala ta. Dincolo de confortul emoțional, acest zgomot simpatic are efecte fizice reale: frecvența vibrațiilor emise de pisici e benefică pentru reducerea stresului. În cazul oamenilor, aceste vibrații induc relaxare, reduc nivelul de cortizol și dau o stare euforică. Mângâierea blănii fine în timp ce pisica toarce întărește legătura dintre stăpân și animal și funcționează ca o veritabilă terapie antistres.

Felina și sănătatea mintală

Anii marcați de pandemie au scos la iveală importanța animalelor de companie pentru psihicul nostru. Milioane de pisici și câini au fost adoptate din adăposturi, devenind un sprijin emoțional în perioade de izolare și anxietate.

Studiile arată că prezența unei pisici reduce depresia, anxietatea și sentimentul de singurătate. În plus, cercetările australiene au confirmat că stăpânii de feline au o viață mai bună. Dormitul lângă o pisică, simpla ei apropiere sau ritualul de îngrijirii contribuie la un echilibru mental și la o stare de bine constantă.

Pisicile și al șaselea simț

Nu doar câinii sunt recunoscuți pentru intuiția lor extraordinară. Și pisicile simt schimbări medicale la stăpânii lor, uneori chiar anticipând boli grave precum cancerul. Una dintre cele mai impresionante povești este cea a pisicii Oscar, rezidentă a unui centru de îngrijire din Rhode Island. Oscar „alegea” să își petreacă timpul cu pacienții pe moarte, oferindu-le alinare și companie în momentele cele mai dificile, scrie Cats.

Confort și alinare în momentele dificile

Prietenii noștri felini au o abilitate remarcabilă: simt când avem nevoie de sprijin emoțional. În perioadele de doliu, anxietate sau neliniște, multe feline se așază lângă stăpâni ca și cum ar ști că trebuie să le ofere mângâiere. Simplul fapt de a sta cu o pisică atunci când ești trist îți induce o stare liniștită.

De la îmbunătățirea sistemului cardiovascular, la reducerea stresului și până la alinarea durerilor sufletești, pisicile au o influență mare asupra noastră. În tăcerea lor reușesc să ne facă să simțim că nu suntem singuri niciodată. Poate că tocmai acest mister al lor ascunde adevărata putere vindecătoare a pisicilor: de a ne face mai umani, mai liniștiți și mai fericiți.

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

sursa foto: Pexels

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *