Pisicuța salvată alături de tânărul ucrainean rătăcit prin munți primește actele pentru a putea călători alături de stăpânul ei / Oameni de bine i-au oferit toate aceste servicii gratuit

pisica Sursa foto: Salvamont Maramureș

Pisicuța portocalie care a stat la pieptul tânărului fugit din Ucraina a primit îngrijiri cel puțin la același nivel cu stăpânul ei, care nu a vrut să renunțe la ea când și-a părăsit țara. Astfel, unul dintre salvatori i-a oferit tânărului serviciile medicale de care avea nevoie pisicuța, inclusiv deparazitare, vaccinuri, pașaport și carnet de sănătate internațional, astfel încât să poată călători cu animalul său de companie oriunde va dori.

This orange cat is a true hero. He used his brain cells to save his owner’s life.
byu/Laura3558 inOneOrangeBraincell

„Din păcate, băiatul nu are bani și nu are absolut nimic în afară de hainele de pe el. Nu știm ce intenționează să facă mai departe, dar încercăm, toți salvatorii montani, să strângem ceva bani până mâine (azi, n.r.), ca să aibă pentru ceva haine și mâncare pentru următoarele zile”, a menționat Dan Benga, șeful Salvamont Maramureș.

Potrivit acestuia, tânărul nu vorbește nicio altă limbă și este foarte greu de comunicat cu el.

Fericit că e în viață și el, și pisicuța

Se pare că inclusiv rucsacul în care mai avea ceva bani și câteva lucruri personale a rămas în munți, la fel ca unele echipamente ale salvatorilor. Cel puțin până la primăvară, acestea nu vor putea fi recuperate.

„Băiatul nu a cerut absolut nimic. Mi-a spus doar atât: că e mulțumit și fericit că pisica lui trăiește și el e în viață și nu vrea nimic. Că a primit tot ce își putea dori… viață. Așa cum am spus, cred că e de datoria noastră să încercăm să îl ajutăm cumva”, a mai spus Benga.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Salvamont Maramureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *