Povestea celor cinci „bursucei” de la ASPA. Cățeii au fost salvați și hrăniți cu biberonul când nici nu li se deschiseseră ochii. Acum au cu toții câte o familie

Cei „5 bursucei” ASPA au fost adoptați de familii iubitoare Sursă Foto: Facebook ASPA

În luna septembrie 2024, angajații de la ASPA au găsit șapte pui nou-născuți abandonați fără mamă, cu șanse minime de supraviețuire. Au fost luați și îngrijiți de medicii veterinari care i-au luat acasă pe timp de noapte și i-au hrănit cu biberonul la fiecare 2-3 ore. Cinci dintre ei au supraviețuit, iar acum ASPA a anunțat că toți cei cinci „bursucei” și-au găsit familii iubitoare.

Cățeii nou-născuți au fost abandonați fără mamă, iar angajații ASPA i-au găsit și i-au salvat

Încă de când au găsit puiuții care erau sortiți pieirii, angajații de la ASPA au documentat creșterea și evoluția lor. Au fost cei mai tineri cățeluși care au ajuns în adăpotul din Bragadiru, iar medicii le-au oferit „bursuceilor”, așa cum au fost ei botezați, o grijă sporită, necesară pentru a-i ține în viață. 

În prima zi în care au ajuns la adăpost, cățeii mâncau la fiecare 3-4 ore doar câte 10 ml de lapte, iar medicii au fost nevoiți să le curețe puricii unul câte unul, întrucât aceștia nu puteau fi deparazitați extern, fiind prea mici. Pe timp de zi, cățelușii erau îngrijiți în adăpost, iar pe timp de noapte, medicii veterinari îi luau acasă și se bucurau pentru fiecare zi în care micuții supraviețuiau. 

Cei „5 bursucei” ASPA au fost adoptați de familii iubitoare
Sursă Foto: Facebook ASPA

Din păcate, pentru doi dintre cei șapte bursucei lupta pentru supraviețuire a fost prea grea. Cei cinci supraviețuitori sunt acum niște căței foarte energici și veseli, care, pe lângă șansa la viață, au primit și șansa la familie și iubire. 

Medicii de care a depins supraviețuirea celor cinci căței i-au botezat Mars, Arthur, Mappy, Teddy și Molly. 

Cei „5 bursucei” ASPA au fost adoptați de familii iubitoare
Sursă Foto: Facebook ASPA

Cei „5 bursucei” ASPA au fost adoptați de familii iubitoare

La începutul lunii decembrie, ASPA a anunțat că cel de-al cincilea „bursucel” a fost luat acasă de o familie iubitoare. Munca veterinarilor nu a fost în zadar, deoarece cățeii vor avea parte de o viață fericită. 

„Final fericit pentru cei 5 ”bursucei” de la ASPA, care au supraviețuit după ce au fost abandonați fără mamă în luna septembrie. Toți au fost adoptați și au ajuns în familii iubitoare. 

A fost nevoie de eforturile susținute a unei întregi echipe de medici și angajați ASPA pentru a îndrepta gestul criminal al unei persoane de a abandona 7 pui nou-născuți, fără mamă, când toate acestea ar fi putut fi evitate dacă ar fi sterilizat cățelușa.

Mars, Arthur, Mappy, Teddy și Molly se numără printre cei mai mici bebeluși ajunși vreodată la ASPA. Încă nu li se deschiseseră ochișorii când au fost aruncați fără milă. I-am preluat infestați masiv cu purici și subnutriți. Șansa lor a fost sa fie luați acasă în fiecare noapte de medicii noștri pentru a fi supravegheați și biberonați la fiecare 2-3 ore. Pentru 2 dintre ei lupta a fost prea grea…

Când starea supraviețuitorilor a permis, au fost deparazitați intern și au început schema de vaccinare. De aici, totul a decurs minunat”, au precizat reprezentanții ASPA pe Facebook. 

Simpaticul Mars a ajuns la doi tineri

Primul „bursucel” adoptat a fost Mars. Doi tineri au văzut povestea spusă de ASPA și au solicitat să fie trecuți pe lista de adopție a cățelului maroniu cu ochi albaștri. După ce a primit cel de-al doilea vaccin și a fost microcipat, Mars a putut fi luat acasă de noua sa familie. Rând pe rând, ceilalți bursucei au fost și ei adoptați. 

Primul „bursucel” adoptat a fost Mars
Familia lui Mars. Foto: Facebook ASPA

ASPA face apel la stăpânii cățeilor de rasă comună care sunt obligați să sterilizeze animalele: 

„Sterilizați-vă animalele! E gratuit în cadrul campaniilor ASPA! Prin sterilizare câinii nu se mai înmulțesc și putem preveni abandonul!”, au transmis reprezentanții  Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursă Foto: Facebook ASPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *