Reprezentanții ASPA București au făcut publică povestea câinelui senior Micu Gimi. Patrupedul era supraponderal și sedentar când a fost adoptat de la adăpostul ASPA Mihăilești de domnul Munteanu, un om cu suflet mare. Într-un an de la adopție, patrupedul este complet transformat: a slăbit 12 kilograme, este vioi, vesel și adoră să se plimbe peste tot cu stăpânul său.
„Povestea adopției lui Micu Gimi este o pledoarie pentru adopția unui câine senior și o dovadă despre cum, iubirea, răbdarea și perseverența pot să readucă în viața unui câine acea bucurie și fericire sinceră”, au transmis cei de la ASPA pe Facebook.
În urmă cu un an, nepoata domnului Munteanu i-a arătat o postare pe Facebook cu Micu, surprinsă de cât de bine semăna cu Gimi, cățelul pe care l-au avut înainte. Din prima secundă de când a văzut imaginea, domnul Munteanu a știut că-l va adopta pe cățelul din adăpost.
„La adăpostul ASPA Mihăilești medicii m-au avertizat că Micu nu arată ca în poza pe care o aveam eu, ci este puțin mai solid. Avea la dispoziție hrană din belșug și era în stare bună de sănătate, dar lipsa activității fizice, l-a făcut să mai pună câteva kilograme în plus”, a povestit omul care i-a oferit o viață nouă și fericită cățelului din adăpost.
Cum a reușit domnul Munteanu să-l transforme pe Micu într-un câine vesel și activ
„Locuiesc la etajul 4, iar prima urcare a fost o luptă pentru că Micu nu știa ce se întâmplă, urca scările foarte greu și obosea foarte repede, astfel încât urcarea a durat o oră. Tot din prima zi am început și dieta. Am mers la un cabinet veterinar unde mi s-a recomandat o hrană specială pentru câinii supraponderali și medicamente pentru articulații.Mișcarea regulată și mâncarea de dietă au făcut ca progresele să fie vizibile din primele săptămâni. Scările le-am urcat din ce în ce mai repede, plimbările au devenit mai lungi, am învățat să folosim scările rulante și metroul”, a povestit domnul Munteanu.
„Mergem împreună peste tot, la mare am stat la un hotel pet friendly, la munte ne-am cazat la hotel fără probleme. Micu Gimi (l-am numit așa după numele pe care îl avea și după numele cățelul pe care l-am avut înainte) este foarte cuminte, ascultător, și nu a ripostat niciodată, nici când i-a fost mai greu.După 1 an de zile de la adopție Micu Gimi a slăbit 12 kilograme și este foarte activ, merge cu fruntea sus, nu mai ține nasul în pământ și este o bucurie pentru toți cei care ne-am implicat în transformarea lui. Vă recomand să adoptați un câine senior, este foarte recunoscător, liniștit, chiar înțelept aș putea spune, și cu siguranță vă va face viața mai frumoasă!”, a declarat pentru ASPA stăpânul lui Micu Gimi.