Sursă Foto: Andreea, arhivă personală
Luna este un metis de Chow Chow în vârstă de 7 ani, adoptat în 2017 de la adăpostul ASPA Bragadiru. Andreea și cel care i-a devenit soț erau studenți când au decis să o adopte pe micuța care la vremea aceea era slăbuță, murdară și plină de purici, semn că își petrecuse începutul de viață pe străzi.
Între Luna și Andreea a fost dragoste la prima vedere, iar cățelușa s-a adaptat imediat în noua ei casă. De-a lungul anilor, Luna și-a învățat stăpânii ce însemnă iubirea necondiționată, iar în primăvara acestui an cățelușa va deveni surioară mai mare pentru fetița familiei!
Luna are contul ei de Instagram, lunathechowmix, este admirată pe stradă de privitori și adoră să petreacă timpul alături de familia sa.
Interviu cu Andreea, „mama-om” a Lunei. De la cățelușa slabă și murdră din adăpost, Luna a devenit răsfățată și iubită
Andreea a spus pentru Pets&Cats povestea Lunei.
Reporter: Cum ai luat decizia de a adopta un câine de la adăpost și cum ai ales-o pe ea?
Andreea: Ne doream de mulți ani un câine, iar la vremea aceea nu știam mare lucru despre procesul de adopție și despre locurile de unde putem adopta un cățel, însă urmăream pe Facebook pagina ASPA Bragadiru unde postau în aproape fiecare zi câinii capturați de pe străzile din București și împrejurimi. Într-o zi de iunie din 2017, am văzut postarea unde scria că au capturat-o pe Luna de pe o stradă. Nu mi-a trebuit decât o secundă să mă îndrăgostesc de fățuca ei, i-am trimis soțului postarea și i-am zis: „Ia uite ce cățel frumos în adăpost, îl luăm?”, eu fiind convinsă ca el o sa spună ca nu, că ar trebui să mai așteptăm și că va trebui să îl conving, pentru că atunci și noi eram foarte tineri, încă eram la facultate și eram conștienți ce înseamnă responsabilitatea de a adopta un cățel. Spre surprinderea și bucuria mea, a răspuns cu un mare „Daaaa!”.
Am pus imediat mâna pe telefon și am sunat la ASPA, dar deja își încheiaseră programul, așa că a doua zi de dimineață am revenit către ei pentru a-i întreba dacă încă mai au „catelul acela care seamănă cu un Chow Chow”. La postarea cu ea erau deja foarte multe comentarii cu “îl vreau eu”, “mâine îl iau”, așa că mă așteptam să fi fost deja adoptată, dar domnul care mi-a răspuns la telefon mi-a zis ca nu a sunat nimeni pentru ea și că mă așteaptă să vin să o iau. Pe vremea aceea, ASPA nu era ce este astăzi, condițiile erau mai rele, iar procesul de adopție era mult mai greoi – nu existau târguri de adopție, trebuia să mergi neapărat la adăpost, iar pentru a primi un cățel, trebuia să prezinți adeverință de la locul de muncă, actul de proprietate al casei, iar dacă nu aveai o proprietate pe numele tău, aveai nevoie de o declarație a proprietarului prin care să accepte faptul că vei adopta un cățel ce va locui în casa lui.
Am stat ceva timp să completez diverse declarații, să îmi fie verificate documentele, iar apoi am fost dusă la padocul ei. Fiind pui, era ținută separat de alți caini, am gasit-o foarte speriată într-un colț, am luat-o în brațe și parcă a știut de la prima privire că eu voi fi mama-om și că viața ei se va schimba.
Reporter: Ce vârstă avea Luna când ai adoptat-o și cât timp a trăit în adăpost?
Andreea: După spusele veterinarului, Luna avea 3-4 luni când am adoptat-o. A fost incredibil de norocoasă pentru ca a stat doar o zi și o noapte în adăpost. Am văzut postarea cu ea din ziua în care au capturat-o, iar a doua zi eram deja la ASPA Bragadiru să o iau acasă. În schimb, după starea în care arăta (slăbuță, murdară și plină de purici), era evident că trăise pe stradă până atunci, și nu în casa unui om.
Reporter: Cum a fost acomodarea Lunei în noua ei casă? V-ați confruntat cu provocări la început? Cum v-ați împrietenit?
Andreea: Acomodarea a fost incredibil de ușoară. Încă de când am ajuns cu ea acasă, și-a făcut un culcuș în spatele canapelei (culcuș ce a rămas locul ei preferat în anii ce au urmat), și a răspuns din prima la numele “Luna”. Se comporta ca și cum aceea a fost căsuța ei dintotdeauna, iar noi am fost mereu părinții ei. A fost un câine incredibil de iubitor încă din prima zi, nu a trebuit să facem nimic special să ne împrietenim, a fost o dragoste reciprocă.
Reporter: Cum s-a schimbat viața ta de când o ai pe Luna?
Andreea: Luna ne-a schimbat viața total, evident doar în bine. Noi am mai avut căței în copilărie și adolescență, însă niciodată nu am avut un cățel doar al nostru, erau cățeii familiei și nu erau în responsabilitatea noastră directă, așa că nu știam în totalitate ce înseamnă să ai în grijă un cățel. Luna ne-a maturizat mult, ne-a învățat ce înseamnă iubirea necondiționată, ce înseamnă sacrificiul pentru binele celor pe care îi iubești, și, nu în ultimul rând, ne-a apropiat și mai mult (la vremea la care am luat-o eram doar un cuplu de tineri studenți, anii au trecut și între timp suntem căsătoriți, iar Luna urmează să devină curând surioară mai mare pentru fetița noastră ce sa va naște primăvara aceasta). Nu ne mai putem imagina viața fără ea, iar în ziua în care nu va mai fi (să sperăm ca acea zi va veni peste foarte mulți ani), vom fi la poarta adăpostului pentru a adopta o altă cățelușă în memoria ei.
Reporter: Cum este personalitatea Lunei?
Andreea: Luna este incredibil de cuminte, și este un cățel ideal pentru traiul în casă. Doarme toată ziua exact ca o pisică, nu ne-a distrus lucruri din casă, nu este gălăgioasă, nu are nevoie de multe plimbări și este foarte liniștită. Pe de altă parte, îi place mult să se joace atunci când o apucă pe ea cheful, îi place mult să cunoască alți blănoși, însă doar anumite tipologii de căței (de preferat câini de talie mare și blegi, pe care să îi domine ea haha), nu este un câine conflictual, iar atunci cand nu îi place un om sau un alt cățel, pur și simplu pleacă. Este prietenă chiar și cu pisicile.
Cu toate acestea, are și ea un “defect”, spun “defect” în ghilimele pentru că eu și pe acesta îl apreciez, făcand parte din personalitatea ei. Este foarte încăpățânată – dacă simte un miros sau vede un caine la care vrea sa ajungă, trage de lesă foarte tare până o duci unde vrea ea, dacă ea vrea un anumit traseu, nu o interesează că tu ai treaba în partea opusă, ne joacă mereu pe degete și în final face ce își dorește, dar nu putem sa îi rezistăm. Recunoaștem că o răsfățăm mult și îi facem pe plac întotdeauna.
Reporter: Care sunt activitățile ei preferate?
Andreea: Cel mai mult îi place să o plimbăm într-un parc mare, să o lăsăm liberă să adulmece, să sape în nisip și să ne jucam Pititea/ De-a v-ați ascunselea.
Reporter: Luna a participat la nunta voastră, iar fotografiile cu ea și voi îmbrăcați în mire și mireasă sunt absolut superbe. Cum s-a comportat ea în acele momente atât de importante pentru „părinții” ei?
Andreea: Mulțumim mult! Din păcate, în ziua nunții Luna a petrecut puțin timp cu noi, doar înainte de petrecere, apoi a fost dusă acasă, pentru că era multă lume, iar ei nu-i plac aglomeratiile și agitația. Ca sa ne revanșăm și să avem un moment doar pentru noi 3, la două zile după nuntă am plecat cu Luna și un fotograf la Palatul Cantacuzino din Bușteni pentru a ne face o ședință foto. I-a plăcut mult, este cu noi în aproape toate pozele și atunci am simțit că s-a bucurat și ea pentru noi.
Reporter: Povestește-mi, te rog, o întâmplare amuzantă cu Luna!
Andreea: Nu îmi vine în minte acum o întâmplare anume, dar Luna ne face să râdem în fiecare zi prin felul ei de a fi. Câteodată am impresia că este om, nu câine. Este atât de expresivă și înțelege atâtea lucruri, mă surprinde mereu prin ceva nou.
Andreea și Luna au trecut printr-un episod cumplit când cățelușa a fost atacată de un câine agresiv
Reporter: A avut probleme de sănătate? Dacă da, cum ați trecut peste momentele dificile?
Andreea: Luna are o alergie sezonieră care apare în fiecare an vara. Nu a fost depistată exact sursa alergiei, dar dermatologul la care am fost cu ea ne-a spus ca este inutil pentru că este evident că este ceva din mediu, cel mai probabil o plantă, și nu avem cum să prevenim pentru ca asta ar însemna ca toata vara să nu o mai scoatem din casă. Din fericire, am descoperit o injecție și niște pastiluțe care îi atenuează mâncărimile și trecem mai ușor prin vara cu ajutorul lor.
O altă problemă de sănătate pe care a avut-o a fost când mi-a atacat-o un câine agresiv care a scăpat dintr-o curte. Doar cu ajutorul unui om care m-a auzit cum țipam după ajutor am reușit să o scoatem din colții lui. A fost una dintre cele mai urâte zile din viața noastră, mi se părea un coșmar și nu-mi venea să cred că s-a întâmplat asta. Am ajuns cu ea la urgențe, unde a fost cusută și i s-au administrat antiinflamatoare, și a urmat o perioadă de recuperare în care a trebuit să îngrijim plagile.
Reporter: Cum își manifestă Luna afecțiunea față de stăpânii ei?
Andreea: Luna are o chestie foarte simpatică pe care o face mereu când se bucură că ne vede, face ochii foarte mici, strănută și ne întinde o lăbuță. Bineînțeles, ne arată afecțiunea în fiecare zi doar prin faptul ca ne urmărește non-stop prin casă și se așază mereu lipită de unul dintre noi.
Reporter: Ce frici are și cum le depășiți?
Andreea: Ca mulți alti căței, este terifiată de petarde și artificii. Oricât de mult îmi place luna decembrie, am ajuns să nu mă mai bucur de sărbători din cauza asta. Este foarte dificil, dacă aude o singură pocnitură și este în casă, plânge și se ascunde sub pat sau sub un scaun, iar dacă este afară, ne trage direct acasă, fugind. Pentru că seara se dau mai des cu petarde și artificii, a ajuns să asocieze întunericul cu sunetul lor, așa că toată iarna nu iese deloc pe întuneric, trebuie să ajungă acasă mereu pana se înserează, iar apoi până dimineața, se baricadeaza în casă. Sper din suflet să se aplice cândva legea care deja există și care interzice comercializarea și folosirea petardelor…
Reporter: Luna are contul ei de Instagram și este o cățelușă extrem de fotogenică. Cum reacționează când o pozezi sau filmezi și cum ți-a venit ideea de a-i expune activitățile în social media?
Andreea: Pare fotogenică doar pentru ca îi facem noi mii de poze, altfel ea stă foarte rar la poză. De multe ori stă într-o poziție sau are o față foarte amuzantă și vrem să surprindem repede momentul, dar cum vede telefonul, cum se întoarce cu spatele, are aere de divă, ce pot spune. I-am făcut cont de social media pentru că suntem întrebați mereu pe stradă ce rasă este, este mereu admirată și mulți se bucură să o vadă. Din păcate, o postez foarte rar, ar trebui sa mă urnesc să o postez mai des.
Reporter: Ce ai vrea să-i transmiți cuiva care se gândește să adopte un cățel de la adăpost?
Andreea: I-aș transmite că ar trebui să se gândească foarte bine înainte să facă pasul acesta. Dacă nu este sigur de ce înseamnă creșterea unui animăluț, mai bine renunță la idee. Cel mai trist lucru prin care poate trece un cățel este să fie salvat dintr-un adăpost, să cunoască pentru o perioadă ce înseamnă căldura unei case, ca apoi să fie întors la adăpost. Dacă este 100% convins, ar trebui sa știe că este cel mai minunat lucru, iar iubirea și recunoștința unui cățel salvat din adăpost nu se compară cu nimic!
