Sărbătorile de iarnă sunt momentul ideal pentru fotografii de poveste alături de membrii patrupezi ai familiei. Indiferent dacă sunt făcute cu un aparat profesional sau cu un telefon, pozele prind și mai multă viață dacă în cadru apar câini și pisici. Iată câteva sfaturi utile pentru imagini reușite, de la o fotografă care le recomandă oamenilor să includă mai des animalele în pozele lor.
„Când facem fotografii de familie, în care includem animalul sau animalele de companie, trebuie să ținem seama de două aspecte: atmosfera și partea tehnică. La capitolul atmosferă, este important să nu fim agitați, pentru că animalele simt tensiunea noastră, se pot speria ușor și, ca urmare, nu vor colabora așa cum ne vom dori”, spune Maria Racovițan, fotograf profesionist.
În ce privește partea tehnică, este foarte important să nu folosim blițul direct în ochii patrupedelor. „Ochii lor sunt foarte sensibili și blițul le poate dăuna. De aceea, recomand cadre largi, pentru că, știm, animalele nu stau locului și avem astfel certitudinea că i-am prins în fotografie”, explică Maria.
Maria Racovițan este înainte de toate o iubitoare de animale, iar în pasiunea ei pentru fotografie ele au un loc aparte. Câinele ei, Bella, este un bun „asistent” la sesiunile foto pe care le face.
Cum pregătim terenul
Dacă facem fotografiile acasă, cu siguranță animalul de companie a simțit deja pregătirile. Știe că perioada e una mai agitată, cu mirosuri noi în casă – de la brad și bunătăți în bucătărie, dar important e să nu resimtă momentele ca fiind unele stresante, așadar rutina zilnică nu trebuie neglijată, nici plimbările care-l pot relaxa înaintea unei sesiuni foto.
Dacă facem fotografiile într-un loc nou, ar trebui dăm răgaz câinelui sau pisicii să-l exploreze, să se obișnuiască cu el. Mai ales pisicile pot fi stresate de drum și de schimbarea de decor, așa că e important să-i dăm timp să se acomodeze. De ajutor ar fi să le luăm de acasă jucăria sau pătura preferată, pentru a simți ceva „familiar” în noul spațiu.
Maria Racovițan spune că „posesorii de căței sau pisici sunt din ce în ce mai conștienți de faptul că animalul de companie face parte din familie și caută să găsească fotografi care îi primesc la sesiunile foto cu animăluțele. Când alegem fotograful, este important să ne asigurăm că iubește la rândul lui animalele și că nu ne acceptă animalul de companie doar pentru a ne câștiga de clienți. De asemenea, înainte de sesiunea foto, e necesară o discuție despre temperamentul câinelui – ce îl sperie, ce îi place, cum poate fi ajutat să se relaxeze la ședința foto”.
Îi dăm timp animalului să se obișnuiască și cu fotograful, dacă nu-l cunoaște dinainte, pentru a se împrieteni. Un pic de joacă înainte și câteva recompense ar trebui să fie de ajutor pentru a-l face pe patruped să perceapă experiența foto ca una pozitivă.
Trucuri pentru fotografii reușite
Maria spune că tehnologia a evoluat foarte mult, iar cu puțină imaginație și creativitate putem face fotografii de suflet chiar și cu un telefon: „important este să avem lumină bună care să pice direct pe personaje – putem sta într-un loc de unde ne vine lumină de la fereastră dacă dorim lumină naturală”.
Cei care vor să surprindă momentele alături de animalul de companie cu telefonul mobil trebuie să țină cont de trei lucruri esențiale: lumina, focalizarea pe ochii animalului și compoziția imaginii, explică fotografa.
Un animal nu va sta, cel mai probabil, nemișcat, ci va avea mișcări destul de bruște și nici nu va avea răbdare să facă aceleași comenzi doar pentru a-l surprinde într-o poziție anume. Dacă vă jucați cu el și-l atrageți de exemplu cu mâncarea sau jucăria preferată, plasată lângă aparatul foto sau telefon, șansele să-l faceți receptiv și să-și îndrepte atenția spre obiectiv cresc.
„Dacă animăluțul are o mișcare bruscă, surprindeți-o! Ar putea fi cea mai frumoasă poz(n)ă surprinsă, poate chiar pe un fundal frumos viu colorat, cum este decorul de sărbători. În acest caz, ați putea folosi, de exemplu, o cameră foto cu viteză de expunere rapidă și focalizare automată pe ochi (poate chiar cu detectare a animalelor). Iar dacă e vorba de telefon, modul de fotografiere în rafale sau „live” sunt de mare ajutor, tocmai pentru a nu rata nimic din acțiune”, mai recomandă Maria.
Sursa: Fotograf de emoții
Cum punem în valoare animăluțul în cadru? „Dacă dimensiunea și greutatea lui permit, îl putem ține în brațe”, spune fotografa. „Dar, oricum ar fi, important e să avem o conexiune cu acesta, adică privirea să fie spre el, să-l mângâiem, pentru a evidenția cât de mult îl iubim.”
Dacă „subiectul” pare fără chef și stă cu botul pe labe, misiunea unei fotografii reușite nu e mai ușoară. Focalizarea automată pe ochi e de mare efect și aici, dar putem adăuga noi ingrediente – texturi și culori diferite pe lângă blănos, pe care le puteți crea cu diferite accesorii, precum pernuțe, pături, jucării puse în jurul lui. Chiar dacă a adormit, continuați să fotografiați pentru că s-ar putea să vă iasă niște poze adorabile, dar aveți mare grijă la sunetele și blițul aparatului, să nu-l deranjăm.
„Un alt aspect important este unghiul de fotografiere, pe care îl alegeți în funcție de locație și de cât de relaxat e animalul de companie. Unii blănoși nu vor dori ca obiectivul să se apropie de ei ori ca fotograful să fie la același nivel cu ei, iar alții se vor simți amenințați dacă sunt fotografiați de sus. Așadar, testați înainte mai multe unghiuri ca să evitați ca animalul să devină stresat”, recomandă fotografa.
Pentru efecte artistice, puteți să vă folosiți și de recuzită – o idee ar fi să poarte hăinuțe de sezon ori să se joace într-un decor colorat, care să-i pună în valoare pe prietenii patrupezi. O atenție specială trebuie acordată câinilor și pisicilor de culoare neagră – în cazul lor, trebuie evitat un fundal întunecat, iar lumina care pică pe ei natural e esențială. Dacă ea nu există, e bine să fie folosită o altă sursă de lumină pentru a-i scoate mai bine în evidență. Și în situația celor cu blană albă, de ajutor sunt funcțiile de compensare a expunerii.
În final, un mesaj din suflet de la Maria: „Indiferent că fotografiați animalul de companie cu aparatul personal sau telefon, fie că mergeți la un fotograf profesionist, important este să apară în fotografiile de familie. Îi avem nedrept de puțin prin preajmă și ne rămân doar în amintiri și în fotografii.”