Un fenomen tot mai întâlnit în casele în care există necuvântătoare este acela că și animalele de companie se uită la televizor – unele poate chiar mai mult decât stăpânii lor. În acest context, au fost create nu doar producții speciale pentru căței și pisici, ci și canale tv dedicate acestora.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Și animalele de companie se uită la televizor
Potrivit The New York Times, interesul pentru „televiziunea pentru animale” a crescut semnificativ în ultimii ani, dată fiind și creșterea ratei consumului de către patrupede a acestor producții.
Pe platformele de streaming, cum ar fi YouTube, imaginile cu jucării, păsări, arbori mișcători sau alte animale adună milioane de vizualizări, multe dintre ele venite din partea câinilor și pisicilor care urmăresc ore în șir din aceste materiale.
Mai nou, au apărut și canale speciale, cum ar fi DogTV, care oferă conținut creat pentru stimularea sau relaxarea animalelor. Acesta este doar unul dintre semnele că există o cerere mare pentru divertismentul animalelor de companie.
Experții sugerează că evoluția tehnologiei a făcut ca imaginile de pe ecrane să fie mai ușor de urmărit și chiar mai prietenoase cu animalele de companie, ele putând percepe mai bine mișcările acum decât în trecut.
Desigur, nu toate animalele sunt fascinate de ceea ce văd la televizor. Unele viețuitoare se plictisesc după doar câteva minute de vizionare, altele nu sunt atrase deloc de imagini, iar altele stau ore în șir în fața ecranelor.
Specialiștii mai explică și faptul că televizor nu poate înlocui interacțiunea și joaca reală, chiar dacă pe termen scurt poate oferi o distracție, stimulare vizuală sau confort audio pentru animăluțe atunci când sunt singuri acasă.
Aceste lucruri ne arată faptul că tehnologia nu evoluează doar pentru oameni, ci și pentru animalele de companie.
Citește și:

sursa foto: imagine creată de AI





