Aproape o treime dintre chiriașii din Marea Britanie spun că ar risca să aducă un animal de companie sau un partener în locuința închiriată fără acordul proprietarului, potrivit unui nou sondaj.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Datele furnizate de Homeprotect arată o creștere a cererii pentru locuințe de închiriat pet-friendly, peste 1.300 de persoane căutând lunar astfel de proprietăți, notează property118.
Această veste vine după ce un raport anterior realizat de Zero Deposit a dezvăluit că doar 8% dintre locuințele din sectorul privat de închiriere acceptă animale de companie.
Conform Renters’ Rights Bill, proprietarii nu pot refuza în mod nejustificat cererile chiriașilor de a deține animale de companie, însă au dreptul să solicite chiriașilor încheierea unei asigurări care să acopere eventualele daune provocate de animale.
Animale de companie sau partener, fără știrea proprietarului
Potrivit sondajului Homeprotect, datele pe regiuni au arătat că aproape jumătate dintre locuitorii din Greater London (46%) ar aduce un partener sau un animal de companie în locuința închiriată fără să informeze proprietarul.
Cercetarea a mai arătat că bărbații (33%) sunt mai dispuși să facă acest lucru decât femeile (29%), iar tinerii din Generația Z (cei sub 27 de ani) sunt cei mai înclinați să încalce regulile — peste jumătate dintre aceștia spunând că ar face-o fără să anunțe. În schimb, doar 7% dintre persoanele din Generația Tăcută (79+ ani) ar proceda la fel.
Chiriașii din regiunile South West și South East sunt printre cei mai disciplinați, 66%, respectiv 63% dintre aceștia afirmând că nu ar aduce un partener sau un animal de companie fără permisiune.
Interesant este faptul că în ambele regiuni, cei care ar risca, ar face-o mai degrabă pentru un animal de companie decât pentru un partener, semn că iubitorii de animale sunt mai dispuși să încalce regulile pentru prietenii lor necuvântători.
Mai bine respecți regulile
Chiriașii din Irlanda de Nord se situează la mijloc, însă au arătat cea mai puternică preferință pentru animale de companie în detrimentul partenerilor de viață. Aproape unul din cinci dintre cei dispuși să riște ar aduce în secret un animal, dar nu și un partener — cea mai mare diferență pet-first dintre toate regiunile din UK.
Cu toate acestea, David Joyson, directorul de relații cu clienții al Homeprotect, îi avertizează pe chiriași să nu riște:
„Fie că este vorba de dragoste sau de altceva, este întotdeauna mai bine să respecți regulile contractului de închiriere și să ceri acordul proprietarului înainte de a aduce un partener sau un animal de companie. Dacă proprietarul este de acord, anunță-ți și compania de asigurări.”
El mai spune că chiriașii pot fi trași la răspundere pentru eventualele daune:
„Animalele de companie pot aduce riscuri noi, cum ar fi deteriorarea mobilierului sau a pardoselii, așa că este important ca polița de asigurare să fie actualizată sau completată cu o clauză suplimentară. Dacă apar daune și animalul nu a fost declarat, sau dacă nu există acoperire adecvată, chiriașii ar putea fi nevoiți să suporte costurile din propriul buzunar.”

sursa foto: Freepik





