În Thailanda, oficialii din zonele apropiate de granița cu Cambodgia – unde tensiunile și violențele din ultimele zile au dus la evacuarea mai multor sate – au luat o decizie cu adevărat remarcabilă. Au creat spații sigure pentru animalele de companie ale persoanelor evacuate, notează AP.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Confruntările armate din ultimele zile s-au soldat cu cel puțin 38 de morți, începând de joi, și au provocat evacuarea a aproximativ 300.000 de locuitori.
Când totul se prăbușește, cineva tot se gândește la animale
Și nu este vorba despre o soluție de compromis, este vorba despre un adăpost special amenajat, cu personal, cu hrană, cu apă, cu boxe individuale și, mai ales, cu oameni care înțeleg că și câinii, și pisicile fac parte din familie.
În prezent, în adăpost nu sunt multe locuri ocupate, pentru că oamenii și-au luat și animalele cu ei, sunt doar 5 câini și 2 pisici, dar spațiul poate primi până la 20 de animale și se poate extinde, anunță oficialii. Mai mult, autoritățile încurajează localnicii să nu-și lase animalele în urmă – așa cum, din păcate, se întâmplă adesea în astfel de crize – ci să le aducă în siguranță, unde sunt așteptate cu grijă și compasiune.
Wilawan Duangvao, o învățătoare la o școală elementară, și-a lăsat câinii, Khawtom și Khaitun, la adăpost sâmbătă, după ce a primit ordin să-și evacueze locuința din districtul Prasat. Wilawan a spus că a fost o decizie dificilă să-și lase animalele de companie, dar nu putea sta acasă și trebuia să găsească un loc sigur pentru ele.
„La noi acasă, apa și electricitatea au fost tăiate. Nu mă simțeam confortabil să-i las acasă. Mi-era teamă că vor intra în șoc”, a spus ea. Wilawan a spus că acum ea are grijă de persoanele evacuate care stau la școala ei, care a fost transformată într-un adăpost temporar, dar care nu permite accesul cu animale.
Ea a mai spus că nu le poate mulțumi îndeajuns oficialilor pentru că i-au oferit un spațiu sigur animalelor sale de companie.
„Sunt atât de recunoscătoare. Toată lumea de aici este foarte primitoare. I-au primit și sunt ușurată. Nu au cerut nimic în schimb”, a spus ea.
„Nu vrem să-i punem pe oameni în fața unei alegeri imposibile.” Acesta a fost declarația sinceră a unui oficial local, care a spus că mulți dintre cei evacuați au ezitat să plece de frică să nu-și piardă animalele.
În multe locuri din lume, atunci când apar conflicte, dezastre sau evacuări de urgență, animalele sunt cele care rămân în urmă – nu din lipsă de iubire, ci din lipsa unor soluții. Dar în Thailanda, s-a înțeles un lucru simplu și profund: pentru mulți oameni, un câine sau o pisică nu e doar un „animal”, ci un membru real al familiei, un sprijin emoțional. Uneori, singura formă de stabilitate într-o viață dată peste cap.
Citește și:

Sursa foto: Freepik





