În satul Olteț, comuna Viștea, județul Brașov, se petrece de luni bune o dramă de nedescris. Mai mulți câini sunt ținuți în lanțuri scurte, fără hrană, fără apă și cu răni deschise pe trupurile lor firave.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Imaginile cutremurătoare au ieșit la iveală în timpul unei campanii de sterilizare, când o cățelușă complet fără blană a fost zărită fugind într-o curte. Ce a urmat e de-a dreptul șocant.
„Era piele și os, nici urmă de blană, iar privirea ei spunea totul. A fost primul semn că acolo e iadul pe pământ pentru animale”, povestește Nicoleta Speri, salvatoare de animale care luptă, aproape singură, pentru aceste suflete.
Lanțuri scurte, răni adânci și nepăsare cruntă
De atunci și până azi, peste 10 câini au fost salvați din acea curte a groazei. Din păcate, alții au murit în chinuri, iar alții continuă să trăiască acolo, în condiții de neimaginat. Situația e cunoscută de autorități, dar intervenția Poliției Animalelor a venit abia după o lună și jumătate de la primele sesizări. Atunci, însă, era deja prea târziu pentru unii dintre ei.
Mai grav este că agresorul continuă să aducă alți câini în curte, repetând aceleași atrocități. În prezent, acolo se află trei câini, printre care o femelă gestantă. Voluntarii nu au voie să intre, iar Poliția susține că nu poate interveni fără consimțământul proprietarului.
Un pericol pentru animale și pentru oameni
„Un om care torturează cu intenție animale este un om periculos nu doar pentru animale, ci și pentru oameni”, atrag atenția reprezentanții organizației Freedom and Respect for Every Earthling, care au depus sesizări oficiale și cer intervenție de urgență.
Drama de la Viștea nu e un caz izolat, ci încă o dovadă că în România cruzimea față de animale e tratată, de multe ori, cu superficialitate. Cei care iubesc animalele și nu pot rămâne indiferenți sunt îndemnați să distribuie povestea și să pună presiune pe autorități.
Imagini din curtea groazei AICI!
Citește și:

imagine cu rol ilustrativ / Facebook





