Guvernul a decis să mențină o cotă redusă de TVA, de 11%, pentru hrana destinată animalelor de companie, potrivit proiectului de măsuri fiscale adoptat vineri și trimis spre aprobare în Parlament. Această veste vine ca un real ajutor pentru proprietarii de pisici, câini și alte animale de companie, mai ales în contextul scumpirilor generale anunțate pentru perioada următoare, notează economedia.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Hrana pentru animale, inclusă pe lista produselor cu TVA redus
Inițial, proiectul fiscal pregătit de Guvern nu includea hrana pentru animale pe lista produselor cu TVA redus. Se preconiza ca doar medicamentele, alimentele pentru consum uman, serviciile de apă, canalizare și unele servicii sociale să beneficieze de această facilitate. Însă, în forma adoptată vineri, autoritățile au decis să introducă și hrana pentru animale în categoria produselor cu TVA de 11%.
Ce înseamnă asta pentru proprietarii de pisici și câini
Decizia de a păstra un TVA redus la hrana pentru animale înseamnă că prețurile pentru mâncarea pisicii sau câinelui tău nu vor crește la fel de mult precum alte produse. În contextul în care cota generală de TVA va fi majorată de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% și 9% vor fi eliminate, această măsură protejează buzunarele iubitorilor de animale.
Când intră în vigoare măsura
Proiectul de lege va merge acum în Parlament pentru aprobare, iar dacă nu apar modificări majore, noua cotă unică de TVA de 11% pentru hrana animalelor ar urma să se aplice de la 1 august.
De ce e importantă această decizie
România se confruntă cu o creștere semnificativă a prețurilor, iar cheltuielile cu animalele de companie pot reprezenta o parte importantă din bugetul unei familii. Faptul că Guvernul a inclus hrana pentru animale pe lista produselor cu TVA redus ar putea tempera scumpirile în acest domeniu și vine ca o gură de oxigen pentru toți stăpânii de pisici, câini și alte necuvântătoare.
Citește și:
Poate inteligența artificială să înlocuiască medicii veterinari? Ce spun experții

Sursa foto: Freepik / wirestock






Tara arde si baba se piaptana…