România lui 2025 încă mai oferă imagini greu de închipuit. Lanțul încă este folosit în foarte multe zone rurale din țară, dar uneori și la oraș. Oamenii îl folosesc pentru a lega câinii, de cele mai multe ori, punându-le patrupedelor în pericol sănătatea, ba chiar și viața.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Situația a ieșit la iveală recent, după inundațiile care au lovit mai multe regiuni ale țării. Așa s-a descoperit că românii încă își mai țin animalele legate în lanț și nu puține dintre ele au căzut victime după ce s-au înecat pur simplu, fiind priponite de un par. Acum, lucrurile s-ar putea schimba.
5.000 de lei amendă pentru cei care își leagă animalele
Potrivit unui proiect de lege, legarea animalelor va fi interzisă. În cazuri excepționale, acestea ar putea fi ținute în lanț pentru o perioadă de cel mult 2 ore. În caz de nerespectare, sancțiunea este de 5.000 de lei.
Același proiect mai prevede reguli pentru adăpostirea necuvântătoarelor. Astfel, în cazul câinilor de talie mare, spațiul minim este de 8 metri pătrați, într-un adăpost izolat termic, parțial acoperit și prevăzut cu o pardoseală care permite scurgerea apei.
„Oamenii își vor abandona câinii, în cel mai bun caz”
Deși în esență este o inițiativă lăudabilă de a ameliora condițiile în care sunt ținute animalele în România, proiectul a stârnit și controverse în rândul specialiștilor.
„Mai departe de voință, ne place sau nu, foarte multe familii din mediul rural trăiesc în condiții extrem de precare. A le impune să construiască țarc cu costuri care pot ajunge la sute de lei este nerealist, oricât ar suna de șmecher pe hârtie. Sătenii vor prioritiza propria subzistentă. Amenzile de mii de lei, într-un context în care venitul lunar poate e de cele mai multe ori sub acest prag, vor fi percepute ca o amenințare existențială, nu ca un stimulent. Urmările sunt lesne de prevăzut: oamenii își vor abandona câinii, în cel mai bun caz. În cel mai rău, știm cu toții cât de greu se curăță sângele,” a scris medicul veterinar Augusta Coriolis pe o rețea socială.
Lanțul, călăul tăcut al câinilor
Dincolo de lege și de reguli scrie sau nescrise, problema câinilor în lanț rămâne o problemă reală în România. Practica, una barbară, lasă urme adânci în conștiința patrupedelor. Dar este și una care le afectează sănătatea. Științific vorbind. Medicul veterinar Mădălina Lixandru, cercetător la Universitatea Estoniană de Științe ale Vieții, a explicat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, cât râu le face câinilor să fie ținuți în lanț:
- Risc de traumatism – după cum bine știm, zeci de mii de câini din Romania au răni (numeroase cazuri de strangulare și răni profunde) cauzate de zgărzi inadecvate, montate incorect, care nu sunt verificate frecvent. Impactul variază, de la dermatite și plăgi de frecare la plăgi profunde, traume cervicale și traumatisme prin smulgere (când se agață de diverse obiecte). Lanțul în sine cauzează și el plăgi și traumatisme, mai ales când e mult prea mare sau greu raportat la animal; sunt numeroase cazuri de animale rănite sau strangulate pentru că s-au prins, încurcat în lanț sau obiectele din spațiul în care e „priponit”;
- Câinii în lanț sunt mai expuși la riscuri termice (hipotermie, insolație); condițiile de adăpostire, adesea precare, amplifică riscul de îmbolnăvire;
– Adesea, câinii ținuți în lanț au probleme nutriționale (malnutriție, dar sunt și cazuri de obezitate), prezintă atrofii musculare și probleme osteo-articulare semnificative; - Afectează sănătatea prin stres fiziologic prelungit (creșterea cortizolului) ce conduce, ca și la oameni, la numeroase boli (boli cardiovasculare, insuficiențe de organ, neoplazii) ce scurtează semnificativ durata vieții animalului;
- Conduce la stereotipii (mers în cerc, lins excesiv, etc.), anxietate severă și tulburări de comportament și crește riscul de agresivitate sau incidente nedorite (atacuri), din frustrare, lipsa comportamentelor naturale (lipsa interacțiunii umane și sociale – cu alte animale) și lipsa libertății de mișcare (control al spațiului);
- Interacțiunea umană scăzută și izolarea cronică face ca animalele ținute în lanț să fie mai puțin previzibile în interacțiunile cu alte animale sau cu oamenii (agresivitate, atacuri neprovocate, etc.), toate explicate din perspectiva stresului și lipsei socializării adecvate.
Citește și:
STUDIU: Asemănări surprinzătoare între creierul pisicilor cu demență și al persoanelor cu Alzheimer

Sursa foto: Gábor Kenyeres | Dreamstime.com






Sunt de acord cu aceasta lege, sa fie interzis legarea cainilor in lant si oferirea acestora mai mult spatiu si mai multe conditii.
Dar, haide sa vorbim si despre cainii si animalele de la bloc care stau care 8 -10 ore inchise intre pereti impotriva vointei lor si doar pentru placerea egoista a stapanilor. Sa stai 8-10 ore sa te uiti la pereti si sa iti faci nevoile doar atunci cand considera cineva cred ca echivaleaza cumva cu lantul.
Miliati si pentru micsorarea timpului pe care un animal il petrece singur intre pereti prin legi, care amendeaza propietari, cat si pentru galagia provocata de stresul animalelor atunci cand stapanii sunt plecati.