Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă seara, pe Drumul Național 19, la ieșirea din localitatea Păulian, județul Satu Mare. Incidentul s-a produs în jurul orei 20.37 și a avut consecințe serioase asupra unei turme de ovine aflate pe carosabil. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, o șoferiță în vârstă de 51 de ani, din municipiul Satu Mare, a lovit în plin mai multe oi care traversau drumul, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
O șoferiță a intrat într-o turmă de oi
Impactul a fost puternic, iar bilanțul este trist: 15 animale au murit pe loc, iar alte 10 au fost rănite. Autoturismul condus de femeie a suferit, la rândul său, avarii, însă conducătoarea auto a scăpat nevătămată. Testarea cu aparatul etilotest a indicat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
În momentul producerii accidentului, turma era însoțită de două persoane, un bărbat de 54 de ani și o femeie de 47 de ani din localitatea Păulian, care au fost sancționate de polițiști.
„În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie, de 51 de ani, din municipiul Satu Mare, a surprins şi accidentat mai multe ovine care traversau partea carosabilă. În urma impactului, autoturismul a fost avariat şi aproximativ 15 oi au murit, iar 10 au fost rănite. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, potrivit IPJ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului, reamintind, totodată, atât conducătorilor auto, cât și celor care dețin animale importanța respectării normelor de circulație și a regulilor de siguranță pe drumurile naționale.

sursa foto: Freepik





