Actrița Marcela Motoc a găsit în parc un câine microcipat și l-a înapoiat familiei. A doua zi, stăpânii ciobanescului german au anunțat că trebuie să se despartă de Tango: „Fuga de cu o seară înainte nu mai pare întâmplătoare”

Colaj cu Tango și MArcela Motoc Foto: Facebook Marcela Motoc

Tango, un ciobănesc german de 8 ani, își caută o nouă familie după ce stăpânii lui au anunțat pe rețelele sociale că din motive obiective trebuie să se despartă de el. În anunțul de adopție este precizat că Tango va fi predat unei familii cu suflet suflet mare, care dispune de spațiu suficient pentru patruped.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Cu o zi înainte de publicarea anunțului de adopție, Tango a fost găsit rătăcind prin parcul Herăstrău. Văzându-l extrem de dezorientat, actrița Marcela Motoc l-a luat acasă la ea, apoi l-a dus la un cabinet veterinar pentru a vedea dacă are microcip. Tango era microcipat, iar actrița a aflat astfel adresa familiei și a dus patrupedul acasă. Când stăpânii l-au văzut pe Tango la poartă nu au fost entuziasmați, ci mai degrabă au fost preocupați de datele lor personale disponibile pe microcipul cățelului.

Cea care a găsit cățelul rătăcind prin parc a fost pusă pe gânduri de lipsa de entuziasm a stăpânilor în momentul în care l-au văzut pe Tango la poartă. A doua zi, Marcela Motoc a văzut pe Facebook că stăpânii lui Tango vor să-l dea spre adopție, iar „fuga” lui cu o seară înainte nu i s-a părut pur întâmplătoare.

Tango, un ciobănesc german de 8 ani, așteaptă să fie adoptat

„Ieri am postat că am găsit un ciobănesc german căruia i-am găsit stăpânul și l-am dus acasă. Câinele avea cip, am găsit adresa, l-am dus până la poartă. Stăpânul lui m-a întrebat dacă pe cip chiar se vede și adresa. Da, am răspuns, așa v-am și găsit. Azi am aflat, de pe Facebook, că familia acestui câine își dorește să se despartă de el. Nu comentez, însă fuga de cu o seară înainte nu mai pare întâmplătoare, n-am cum să nu mă gândesc la asta”, a transmis Marcela Motoc pe pagina sa de Facebook. 

Tango, ciobănesc german
Foto: Facebook Marcela Motoc

Actrița a precizat că Tango este un ciobănesc de 8 ani, blând, tandru si bun, iar dacă cineva își dorește să-i dea o nouă șansă la fericire îl poate adopta prin intermediul acestei postări.

Actrița Lia Bugnar a publicat la rândul său pe rețelele sociale povestea lui Tango, în speranța că cineva va vedea mesajul și îl va adopta pe ciobănescul care acum are ochii triști. Totuși, actrița a ținut să precizeze că nu oricine este apt să aibă un cățel, ci doar cineva dispus să-și trateze animalul ca pe un membru al familiei.

„Sper ca un om care a avut un cățel pe care l-a iubit așa cum se iubesc cățeii, adică până la cer si-napoi, o să citească în ochii lui Tango toată tristețea unui cățel care știe ca familia nu-l mai vrea și o să spună, Tango, băiatule, vino la mine, că te iubesc eu, știu să iubesc un câine, știu să am grijă de el, știu să fiu lângă el când îmbătrânește. Asta sper. Sau poate cineva care are spațiu suficient și îsi poate permite, pe lângă cățelul pe care îl are deja, să-l ia și pe Tango”, a transmis Lia Bugnar pe Facebook.

Actrița Lia Bugnar are și ea un ciobănesc pe nume Iago, în vârstă de 13 ani. Despre cățelul său, Lia Bugnar a mărturisit:

„E una dintre cele mai frumoase și importante înâlniri din viața mea. Aș fi fost altcineva dacă nu-l aveam, știu sigur asta. Poate ăsta-i motivul pentru care privirea lui Tango mă rupe. Privirea aia în spatele căreia se văd gânduri, îngrijorare, amărăciune…. pe mine mă face țăndări. Uitați-vă la Tango, uitați-vă la voi și vedeți dacă nu cumva e cățelul vostru, de fapt, doar că a nimerit la adresa greșită până acum si e momentul să vină acasă, la omul lui”, a transmis Lia Bugnar.

Tango așteaptă acum să fie adoptat de o familie care să-l iubească și să primească iubirea pe care el o are de oferit.

Foto: Facebook Marcela Motoc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *