Reprezentanții Adăpostului public Bistrița au transmis că au făcut progrese în asigurarea unor condiții mai bune pentru câini, cu ajutorul primăriei și al voluntarilor, dar că mai au nevoie de sprijin.
„Dragi prieteni, vrem să le oferim cățeilor noștri un loc mai bun, iar cu ajutorul voluntarilor și al Primăriei Bistrița (căreia vrem, pe această cale, să îi mulțumim pentru marea desfășurare de forțe și utilaje pentru curățarea zonei) am reușit să facem deja progrese! Dar mai avem nevoie de voi!”, a transmis Adăpostul public Bistrița, potrivit Bistriteanul.ro.
Aceștia doresc să curețe zona de lângă peretele adăpostului, să amenajeze locuri de joacă cu nisip, delimitate cu borduri, și să monteze dale de beton pe anumite porțiuni.
„Avem nevoie de voluntari și materiale pentru a duce proiectul până la capăt! Orice ajutor contează – fie că vii să dai o mână de ajutor, donezi materiale sau, pur și simplu, distribui acest mesaj”, a mai transmis Adăpostul.
Cei care doresc să ajute pot contacta instituția prin intermediul paginii de Facebook sau pot merge la adresa acesteia, pe Strada Simpozionului nr. 2, Bistrița.