Un echipaj de poliție din Anglia a primit mai multe solicitări legate de un câine „mic, de tip bulldog” abandonat la marginea unui drum. În loc de un cățel speriat legat de un stâlp, au descoperit ceva cu totul surprinzător.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Un ren în loc de câine
Pe 18 noiembrie, polițiștii detașamentelor din Matlock, Cromford, Wirksworth au răspuns solicitărilor făcute de trecători, care au cerut salvarea unui câine abandonat pe stradă. Când au ajuns la fața locului, ofițerii nu au găsit niciun animal viu, ci doar un ren de jucărie. Mai exact, renul este Sven, un personaj din filmul Disney „Frozen”. Amuzați de incident, polițiștii au distribuit fotografii cu jucăria pe Facebook, unde reacțiile nu au întârziat să apară.
„Am văzut asta aseară, am crezut că era o statuie de vreun fel din cauza faptului că stătea nemișcat, dar totuși m-a făcut să tresar puțin.”, a declarat un urmăritor pe Facebook, potrivit publicației People. „Eram pregătit să opresc mașina, noroc că am văzut că era o statuie”, a mai comentat o persoană.
Unii internauți au precizat că nici nu au observat renul de pe marginea drumului, deși trec prin zonă foarte des.
Citește și:
Expoziție internațională de pisici cu peste 180 de exemplare spectaculoase, în weekend, la București

Sursa foto: Pixabay / RayMediaGroup





