În zadar se chinuie autoritățile să educe populația. În zadar există legi care pedepsesc abandonul, ori care obligă toți deținătorii de animale de companie să-și microcipeze patrupedul. Lupta este una inegală. Autoritățile sunt asaltate în această perioadă de numărul mare de câini care ajung în stradă. Fie că vorbim despre pui, adulți ori seniori. Sănătoși, ori bolnavi. Apar peste noapte și întregesc tabloul unei societăți lipsite de empatie.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Doi pui sugari, preluați din centrul Capitalei
În urmă cu doar câteva zile, la doi pași de kilometrul zero al Bucureștiului, pe Bulevardul Corneliu Coposu, polițiștii locali au găsit doi pui care nu aveau mai mult de câteva zile. Fuseseră abandonați în frig și nu ar fi avut nicio șansă să supraviețuiască. Blănoșii au fost preluați de cei de la ASPA București, transportați de urgentă la adăpost, unde au fost evaluați și îngrijiți de echipa medicală. Pentru că nu ar fi putut să trăiască fără atenție specială, o voluntară ASPA i-a luat în foster și i-a hrănit din 2 în 2 ore, cu biberonul.
58 de pui și 78 de adulți abandonați, de la începutul lunii
Iar poveștile triste pot continua, din păcate, la nesfârșit. În cartierul Berceni, 6 pui au fost găsiți abandonați zilele trecute, fără mamă. Nu aveau mai mult de 2 luni și jumătate și nu ar fi putut supraviețui temperaturilor scăzute. Și ei au fost preluați de echipele ASPA și duși în adăpost. În total, de la începutul lunii decembrie, aproape 140 de câini, atât pui cât și adulți, au îngroșat rândurile în adăposturile municipalității. Semn că nimic nu pare să-i împiedice pe oameni să comită asemenea fapte crunte.
Între 3.000 și 12.000 de lei amendă pentru abandon
Abandonul este o contravenție în legislația din România. Și se sancționează cu amenzi usturătoare, de la 3.000 la 12.000 de lei. Însă bucureștenii par să nu se teamă că ar putea fi prinși. Și nici să le pese de sufletele pe care le aruncă, fără milă, în stradă.
„Inclusiv în luna decembrie, în prag de Crăciun, abandonul câinilor se menține la un nivel alarmant, în ciuda faptului că abandonul animalelor este ilegal. Cifrele arată, din păcate, o lipsă de empatie și de responsabilitate față de animale, chiar și într-o perioadă asociată cu solidaritatea și grija față de cei vulnerabili”, a declarat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, Cătălina Trănescu, directorul ASPA București.

FOTO Freepik













