Câine maltrat, în stare deplorabilă, salvat de Protecția Animalelor Bihor / Proprietarul a fost amendat cu 6.000 de lei

caine, caini, labuta de caine Sursa Foto: Unsplash.com

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bihor au intervenit, joi, 22 august, pentru a salva un câine aflat într-o situație critică în localitatea Leș, județul Bihor. Câinele, un metis din rasa Ciobănesc German, a fost găsit pe un teren viran, legat cu un lanț extrem de scurt (sub doi metri lungime), într-un mediu deplorabil, transmite Radio Cluj preluat de Rador.

Potrivit sursei citate, animalul era ținut în noroi, sub cerul liber, printre fecale de origine animală, fără posibilitatea de a se adăposti la umbră. În plus, câinele nu dispunea de apă și hrană suficiente, iar starea lui de sănătate era precară, prezentând semne clare de malnutriție. Blana sa era murdară de noroi, iar comportamentul apatic indica suferința prin care trecea.

În urma investigațiilor, polițiștii au identificat proprietarul animalului, un bărbat de 62 de ani din Leș, care a fost sancționat contravențional cu o amendă de 6.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, a mai precizat reprezentantul Poliției Animalelor.

Câinele a fost preluat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și plasat într-un adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, timp în care va primi îngrijiri și tratament corespunzător.

Sursa Foto: Unsplash.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *