În deceniile care au urmat dezastrului nuclear de la Cernobîl din 1986, zona de excludere de la Cernobîl (CEZ) a devenit un sanctuar neintenționat pentru animalele sălbatice, inclusiv pentru o populație semnificativă de câini sălbăticiți, relatează Popular Mechanics.
Acești câini, despre care se crede că sunt descendenți ai animalelor de companie abandonate în timpul evacuării, s-au adaptat la mediul dur, contaminat cu radiații. Investigații științifice recente au început să pună în lumină modul în care expunerea prelungită la radiații le-ar fi putut influența structura genetică.
Un studiu esențial realizat de cercetători de la Universitatea din Carolina de Sud și de la Institutul Național de Cercetare a Genomului Uman a analizat ADN-ul a 302 câini sălbatici care locuiau în CEZ și în jurul acesteia. Constatările, publicate în revista Science Advances, au evidențiat diferențe genetice distincte între câinii care trăiesc în apropierea centralei nucleare de la Cernobîl și cei aflați la aproximativ 15 km distanță, în orașul Cernobîl. Acest lucru sugerează că cele două grupuri au fost izolate unul de celălalt pentru perioade îndelungate, ceea ce a condus la profiluri genetice unice.
Elaine Ostrander, coautor al studiului și expert în genomica câinilor la Institutul Național de Cercetare a Genomului Uman, a subliniat importanța înțelegerii acestor distincții genetice. Ea a pus întrebări esențiale: „Au dobândit mutații care le permit să trăiască și să se reproducă cu succes în această regiune? Cu ce provocări se confruntă și cum au făcut față genetic?”
Deși cercetarea nu stabilește în mod concludent că expunerea la radiații este cauza principală a acestor diferențe genetice, ea oferă o bază esențială pentru studiile viitoare. Datele servesc drept fundament pentru explorarea modului în care expunerea cronică la radiații ar putea determina schimbări evolutive în populațiile mari de mamifere.
Fenomenul evoluției induse de radiații nu este fără precedent. De exemplu, anumite animale din CEZ, cum ar fi broaștele arboricole estice, au prezentat niveluri crescute de melanină, care ar putea oferi protecție împotriva radiațiilor. În mod similar, studiile asupra bacteriilor și rozătoarelor din zonă au evidențiat schimbări genetice rapide, potențial ca răspuns adaptativ la mediul radioactiv.
Câinii de la Cernobîl reprezintă o oportunitate unică de a studia efectele pe termen lung ale radiațiilor asupra mamiferelor mari. Prin compararea genomului lor cu cel al câinilor din zonele necontaminate, oamenii de știință urmăresc să identifice mutațiile specifice care ar fi putut apărea ca urmare a expunerii la radiații. Această cercetare nu numai că ne îmbunătățește înțelegerea biologiei evolutive, dar are, de asemenea, implicații potențiale pentru domenii precum medicina și știința mediului.
Citește și: Câinii știu ce gândim, chiar și atunci când îi mințim, arată un studiu