Asociația Prietenii Pisicilor, în colaborare cu cabinetul veterinar Premiere Vet din Oradea, a lansat o campanie de sterilizare a pisicilor din Oradea și împrejurimi, oferind intervențiile la prețuri reduse, transmite Bihoreanul. Campania nu beneficiază de sprijin financiar public și este susținută exclusiv de ONG-ul care administrează și singurul adăpost pentru pisici din Oradea.
Scopul principal este de a încuraja sterilizarea pisicilor fără stăpân, numeroase în oraș, însă pot participa și persoanele care dețin pisici. Costul sterilizării este de 125 de lei pentru femele și 100 de lei pentru masculi, sume mai mici decât cele practicate în mod obișnuit.
Organizatorii atrag atenția asupra câtorva condiții esențiale: pisicile trebuie să aibă minimum șase luni, să nu fie hrănite cu cel puțin 12 ore înainte de operație și să fie transportate într-un transportor special. Cei care nu dispun de un astfel de recipient pot împrumuta unul de la cabinet, lăsând o garanție de 80 de lei. După intervenție, pisicile trebuie ținute în interior, într-un spațiu cald.
Programările se fac telefonic, de luni până vineri, între orele 11:00–18:00, la numărul 0770.491.488.