Sursa foto: Arhiva personală
Află de la specialiști cât de important este să avem spații dedicate animăluțelor noastre și cum putem adapta designul atât acasă, cât și la birou pentru a susține echilibrul emoțional dintre om și animal. Descoperă cât costă o astfel de transformare și de ce neuroarhitectura devine noul limbaj prin care locuințele și spațiile de lucru prind viață.
Cum ar arăta casa ideală pentru echilibrul emoțional dintre om și animal
Am stat de vorbă cu Dana Stoica, care a urmat un postgrad în Neuroarhitectură după ani întregi dedicați studiului ThetaHealing, constelațiilor sistemice, IFS, Voice Dialogue, Feng Shui (formări internaționale) și designului interior, profesie pe care a practicat-o timp de șapte ani. Astăzi, prin Academia de Neuroarhitectură, prima și singura din România, ea duce designul dincolo de estetică și îl readuce la esența lui: crearea unor spații vii, în care știința se împletește cu emoția, iar fiecare ființă, umană sau animală, își poate regăsi liniștea.
Pentru a face funcționalitatea spațiului, Dana folosește texturi care creează experiențe vii și crează scenografii ale locuinței, cadre care susțin diverse activități, având întotdeauna omul în centru. Tot ce poate intra în procesul de amenajare contează, de la culori, pentru care folosește un test pe baza asocierii lor cu emoții fericite, până la fiecare detaliu care personalizează spațiul 100% pentru om.
În ceea ce privește prețurile, partea de penthouse, care include analiza locuințelor, metamorfoza locuinței la nivel de decor și câteva strategii generale, fără a intra în particularități complexe, pornește de la 2.000 de euro. Această sumă acoperă analiza și adaptarea unui spațiu deja amenajat, astfel încât fiecare detaliu să fie în armonie cu experiența locatarului.
Într-un interviu în exclusivitate pentru cititorii Pets&Cats, Dana Stoica dezvăluie cum a inspirat-o cățelușa Molly și ce înseamnă cu adevărat o casă gândită pentru armonia firească dintre om și animal.
Reporter: Dacă ai proiecta casa ideală pentru echilibrul emoțional om-animal, care ar fi cele 3 elemente obligatorii?
Dana Stoica: Într-o casă creată pentru armonie om-animal, trei elemente devin esențiale: spațiul de retragere, fluxul natural al luminii și materialele vii care respiră. Consider că ele nu sunt doar detalii de design, ci instrumente de reglare emoțională și coerență nervoasă între două ființe care împart același câmp afectiv.
Un loc-cuib pentru fiecare suflet din casă
Fiecare dintre noi, om sau animal, are nevoie de un spațiu unde corpul coboară garda complet. Un colț cu texturi naturale, o pernă, un pat, o zonă cu margini clare care transmite: „aici e teritoriul tău de siguranță, aici poți să fii și doar atât.” Pentru câine, înseamnă un loc ascuns parțial, dar deschis vizual, aproape de prezența umană. Pentru om înseamnă un colț de liniște, lumină caldă, tăcere, miros neutru sau natural. Când amândoi au „spațiul lor”, sistemele nervoase își pot regla ritmul fără a invada teritoriul celuilalt.
Lumină naturală care curge, nu care atacă
Lumina care schimbă ritmul zilei în mod firesc reglează ceasul nostru biologic și pe cel al animalelor. Ferestre mari, contact cu cerul, cu natura, evitarea luminii artificiale agresive, toate acestea transmit corpului mesajul: „ești conectat cu viața, nu prins într-un mediu artificial.” Animalele se aliniază instinctiv cu lumina. Când lumina este corect dozată, ele dorm, se liniștesc, se joacă, cer afecțiune, se așază la soare. Omul îl urmează. Lumina bună este terapie tăcută pentru amândoi.
Materiale organice și texturi care susțin nervul vag
Lemn, țesături naturale, pământ, plante, mirosuri blânde, toate acestea transmit creierului siguranță, familiaritate și continuitate cu natura. Suprafețele lucioase, reci, artificiale stimulează starea de alertă; cele vii, calde și imperfecte calmează. Un câine se va întinde instinctiv pe o suprafață caldă, moale, naturală. Un om, fără să știe, caută același lucru. Materialele naturale nu doar decorează, ele țin spațiul viu, respirabil, îmbrățișător. Casa ideală pentru om și animal nu este o casă „de design”. Este o casă în care corpul poate respira, iar sufletul poate coborî din alertă în prezență.
Reporter: Cum ar trebui să arate „spațiul de conectare” dintre om și câine? Ce rol au lumina, texturile, sunetul?
Dana Stoica: Spațiul de conectare dintre om și câine este locul în care energiile se întâlnesc, respirațiile se aliniază, iar relația devine prezentă, nu doar funcțională. Nu este un colț decorativ, ci un micro-univers emoțional în care amândoi puteți coborî ritmul, vă puteți simți în siguranță și puteți sta unul lângă celălalt fără tensiune, fără grabă, fără stimulare excesivă. Este un spațiu al prezenței, nu al performanței. Lumina în acest loc trebuie să fie blândă, caldă, filtrată, pentru că lumina puternică stimulează sistemul nervos, iar lumina caldă îl liniștește. Ideal, există lumină naturală care intră gradual, creând o atmosferă circulară de relaxare, nu iluminare agresivă de birou. Lumina bună invită corpul să respire, iar câinele simte primul. Dacă lumina e potrivită, câinele se va întinde lângă tine fără ezitare, acesta este primul test. Texturile sunt resimțite instant în corp. Suprafețele tari sau artificiale țin corpul în alertă, iar cele moi, naturale, tactile, aduc siguranță. O pernă moale, o pătură din fibre naturale, un covor cald sub mâini și lăbuțe, sunt semnale pentru sistemul vagal că spațiul este prietenos. Câinele nu minte: dacă se așază, locul este bun; dacă rămâne în picioare sau dă ture, ceva din spațiu cere recalibrare. Sunetul este fundația invizibilă a conectării. Zgomotele dure, bruște, frecvențele artificiale și ecoul țin corpul în alertă. Sunetele naturale: vânt, păsări, muzică ambientală caldă, respirație, liniște, aduc corpul în prezent. Într-un astfel de loc, omul nu domină spațiul, iar câinele NU este accesoriu, ci parte intrinsecă din ecosistem. Amândoi sunteți locuitori ai aceluiași cadru emoțional. Aici se creează ritualuri, mângâiere liniștită, privire fără grabă, un ceai pentru tine, o respirație lungă, o pernă pentru el, miros blând, liniște, atingere, simpla existență laolaltă. Spațiul de conectare nu este despre a face musai ceva împreună, ci despre a fi împreună, pur și simplu.Când câinele adoarme acolo și tu simți că ceva în piept se deschide, știi că spațiul și-a îndeplinit misiunea: a devenit punte, nu mobilier.
Reporter: Ne poți arăta un exemplu concret din casa sau birou., unde câinele a dictat designul?
Dana Stoica: Da, și îți arăt trei momente foarte personale, pentru că în casa mea, designul nu pornește doar de la funcționalitate sau estetică, ci de la viața reală dintre mine și Molly. Spațiul se construiește în jurul ritmului nostru comun, iar ea îmi arată prin corpul ei ce înseamnă siguranță, prezență și apartenență.
În prima imagine, Molly are locul ei pe canapea, exact lângă mine. Nu este un loc ales întâmplător, acolo vine când are nevoie de afecțiune, când caută contact emoțional, când simte că energia noastră are nevoie să fie împreună. Este spațiul în care se odihnește cu capul în perne, într-un semi-spațiu afectiv, între confort și legătura cu mine. Aici, nu doar ea se liniștește, și inima mea își schimbă ritmul.
În a doua imagine, fotoliul este „turnul ei de observație”. Acolo se așază pentru că mă vede în întregime, poziție perfectă de siguranță emoțională pentru un animal care ține la om la fel cum o facem noi. Nu am ales decorul în jurul fotoliului doar pentru mine; am lăsat spațiu,am adaptat texturile, am plasat și păturică, pentru ca el să devină cuibul nostru comun de conectare. Molly nu stă acolo doar ca să mă privească, mă protejează, mă cuprinde din priviri.
În a treia imagine, terasa este altarul ei de contemplare. Îi place să privească orașul, lumina, cerul, oamenii. Stă nemișcată, în liniște, și observă. Acolo își reglează lumea interioară. Acolo simte natura chiar și de la etajul 11. Acolo trăiește libertatea. Iar eu am amenajat terasa nu doar pentru mine, ci pentru acest ritual, pentru a-i oferi perspectivă, curiozitate, liniște și aer În fiecare dintre aceste spații, Molly este arhitectul stării, iar eu sunt arhitectul formei. Ea îmi arată unde se simte acasă, iar eu transform acele locuri în scenarii de viață, cu lumina blândă, texturi calde, culori care liniștesc, și mobilier care nu blochează conexiunea vizuală dintre noi. Pentru că în final, o casă nu este despre „unde stăm”, ci despre cum ne simțim împreună.
Iar atunci când câinele tău se liniștește, se așază, respiră adânc și adoarme, știi că nu ai decorat un spațiu, ai creat acasă.
Reporter: Ce putem învăța noi, ca proprietari de animale, despre starea noastră emoțională, observând comportamentul câinelui în casă?
Diana Stoica: Câinii sunt oglinda liniștii noastre interioare, și uneori, oglinda furtunilor pe care încercăm să le ignorăm. Observând un câine în casă, putem vedea, fără cuvinte și fără filtre, unde ne aflăm emoțional cu adevărat. Dacă el se liniștește ușor, se așază, cască, se întinde, respiră adânc și adoarme, înseamnă că atmosfera din casă, și din noi, este stabilă, blândă, sigură. Sistemul nervos al animalului captează reglarea din corpul nostru. Este semn că suntem ancorați, prezenți, așezați în viață și în spațiul nostru.
Dar dacă un câine devine neliniștit în interiorul casei, se foiește, plimbă în cerc, nu găsește loc, caută mereu confirmarea prezenței noastre, inspectează spațiile fără motiv aparent, atunci, de cele mai multe ori, el ne arată ceva despre noi: tensiunea acumulată, anxietatea nespusă, ritmul prea alert, energia fragmentată, lipsa noastră de odihnă internă. Câinele nu „are o zi agitată” în abstract; el transmite relația dintre corpul nostru și spațiu.
El ne ajută să ne vedem stările:
- cât de repede ne așezăm în noi
- câtă tensiune transportăm din zi
- dacă locuim în casă sau doar trecem prin ea
- dacă suntem disponibili emoțional sau doar prezenți fizic
- dacă avem nevoie de odihnă, liniște, sau de o pauză reală.
Câinele ne arată ce simțim, înainte ca noi să avem curaj să o recunoaștem.Câinii reprezintă baghetele noastre magice prin care putem aduce culoare si de zi, clipă de clipă, în propria existența. A încheiat pentru Pets&Cats Dana Stoica, neuroarhitect.
