Cățelușa Sophie a fost găsită pe stradă în timp ce se chinuia să-și țină în viață cei 5 pui. Animalele au ajuns la ASPA și așteaptă să fie adoptate

Colaj cu cățelușa Sophie și cățeii ei Sursă Foto: Facebook ASPA

Cățelușa Sophie și cei cinci pui ai ei au fost luați de pe stradă de un echipaj ASPA în luna decembrie a anului trecut. Acum, toți șase sunt la adăpostul ASPA Mihăilești și așteaptă să fie adoptați. 

Cei de la ASPA au povestit cum au găsit-o pe Sophie, care devenise mama a cinci cățeluși într-o perioadă friguroasă. Sophie încerca să-i hrănească și să le țină de cald micuților ei, însă avea nevoie de ajutor. 

Cum hrana se găsea tot mai greu iar temperatura scădea în fiecare zi, apariția echipajului ASPA a fost o rază de speranță pentru ei. Au fost transportați la adăpostul ASPA Mihăilești unde medicii i-au consultat și i-au îngrijit. În prezent cu toții se bucură de mâncare și căldură și cresc în siguranță”, au transmis reprezentanții ASPA pe Facebook.

Colaj cu cățelușa Sophie și cățeii ei
Sursă Foto: Facebook ASPA

Sophie și cățeii săi sunt disponibili pentru adopție

Cei de la ASPA au precizat că Sophie este un metis de Ciobănesc german în vârstă de 7 ani, foarte ascultătoare care știe să meargă în lesă și care se înțelege bine cu alți căței. 

Între timp, Sophie a fost sterilizată, iar puii au fost deparazitați și au început schema de vaccinare.

„Sophie și cei 5 pui vă așteaptă să-i cunoașteți la adăpost, de marți-sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 16:00, iar dacă doriți mai multe informații despre ei ne puteți contacta la numărul de telefon 0741.817.863. Au toate formele legale îndeplinite și sunt disponibili pentru a fi adoptați”, au transmis reprezentanții ASPA.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursă Foto: Facebook ASPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *