Cățelușii pot folosi litiera, nu doar pisicile. De fiecare dată când câinele își face nevoile în litieră, acesta trebuie lăudat și recompensat, fie cu o gustare, fie cu o mângâiere

Și cânii folosesc litiera Sursa foto: Pixabay

Atunci când îi scoatem la plimbare, câinii își caută locul “potrivit” pentru a-și face nevoile, ceea ce, după cum au observat mulți stăpâni, înseamnă de fapt un loc cu un miros specific. Mirosurile naturale, precum cele de pământ, iarbă, piatră, nisip sau lemn sunt cele care îi atrag. În general, acolo unde detectează miros de urină sau fecale lăsat de alt câine, după ce analizează atent, lasă și ei câțiva stropi pentru a marca teritoriul. Acest comportament este specific atât femelelor, cât și masculilor.

Totuși, în astfel de situații, câinii nu își golesc complet vezica și nu își fac nevoile mari. Acestea sunt realizate pe suprafețe lipsite de alte mirosuri, unde nu a trecut alt câine. Un astfel de loc poate fi o litieră special amenajată pentru câine.

„Mulți stăpâni, în special cei în vârstă care locuiesc la bloc și au câini de talie mică, întâmpină dificultăți cu plimbatul cățeilor pentru nevoile fiziologice. Cei care stau la curte au o soluție simplă: deschid ușa spre grădină și recompensează câinele când își face nevoile în locul potrivit. Însă, la bloc, mulți încearcă să rezolve problema punând scutece absorbante în casă. Cu toate acestea, câinii își fac nevoile pe covor, pe picioarele mobilei, pe parchet sau chiar pe canapea… și nu unde ar trebui. Scutecul absorbant nu oferă mirosurile naturale de pământ, iarbă sau lemn, care îi atrag pe câini”, explică dresorul Sebastian Trenka.

Ce soluție avem?

Litiera pentru căței poate rezolva această problemă.

„O litieră pentru câine amenajată într-un colț al apartamentului sau pe balcon poate fi soluția ideală. Nu vă faceți griji legate de mirosuri neplăcute, acestea nu vor apărea dacă se respectă câteva reguli. Dimensiunea litierei trebuie adaptată în funcție de talia câinelui. Pentru un Bichon sau un Pechinez, o litieră de pisică mai mare poate fi suficientă. În schimb, un câine de talie medie ar avea nevoie de o litieră de aproximativ un metru pătrat, amenajată pe balcon. În cazul unui câine de talie mare, precum un Dog German, poate fi necesar să sacrificați tot balconul. Dacă nu aveți o litieră propriu-zisă, puteți folosi o tăviță de plastic pentru papuci sau alt obiect similar, mai ales pentru câinii de talie mică”, adaugă dresorul.

După ce ați ales locul potrivit pentru litieră, care trebuie să fie într-o zonă mai retrasă, puneți un strat de pietricele în tăviță. Acoperiți pietricelele cu nisip și presărați pudră Odormute (care elimină mirosurile organice) peste nisip.

„Această combinație de pietre, nisip și mirosuri naturale va atrage câinele să își facă nevoile acolo, iar pudra Odormute va neutraliza orice miros neplăcut. De fiecare dată când câinele își face nevoile în litieră, trebuie să fie lăudat și recompensat. Este, de asemenea, esențial să curățați regulat litiera de fecale”, încheie Sebastian Trenka.

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *