Cel mai bătrân cal din lume a murit la vârsta de 36 de ani, după o viață „extraordinară”. Moartea lui Echoquette, un adevărat șoc pentru stăpân

sursa foto: Guinness World Records sursa foto: Guinness World Records

O iapă arabă de rasă pură, care a fost recunoscută oficial drept cel mai bătrân cal din lume, a murit la vârsta de 36 de ani, după o viață „lungă și extraordinară”. Deținătoarea recordului, Echoquette, a decedat brusc și neașteptat din cauza unei insuficiențe hepatice acute în grajdul ei din Texas, SUA, a raportat Guinness World Records.

Echoquette, cel mai bătrân cal din lume, a murit la 36 de ani

„Echoquette, o magnifică iapă arabă de rasă pură, cu o blană ciocolatie, a avut cu adevărat o viață deosebită”, a declarat un purtător de cuvânt al Guinness World Records.

Echoquette s-a născut pe 8 mai 1988, în Arizona, SUA, a crescut în Elveția, apoi a ajuns din nou în America.

„Am întâlnit-o prima dată pe Echoquette în aprilie 1993, în grajdul ei din Elveția. A fost momentul în care am descoperit calul ce urma să ne schimbe viața pentru totdeauna”, a povestit proprietarul ei, Andrew Haus. „Ne-a privit cu capul înclinat, aproape ca un câine curios, un gest adorabil și neobișnuit care ne-a captat imediat atenția”.

„A devenit primul cal pe care l-am cumpărat vreodată, marcând începutul unei legături de viață despre care nici nu ne-am fi imaginat că va dura peste trei decenii incredibile”, a explicat Haus.

Iapa arabă a fost mutată în Elveția la vârsta de patru ani și s-a întors în SUA, în 1998

Echoquette, care provenea din încrucișarea raselor Aladdinn Echo și Tender Love, a fost mutată în Elveția la vârsta de patru ani și s-a întors în SUA, în 1998.

„Îi plăcea să se bucure de soare, să se joace și să pască pe pășunile verzi, iar când se odihnea, o făcea sub umbra copacilor de lângă grajd”, a spus purtătorul de cuvânt al calului.

Echoquette avea, de asemenea, o poftă de mâncare constantă și era extrem de serioasă în privința ritualurilor ei zilnice de hrănire. Familia Haus a povestit că, indiferent de momentul mesei, iapa reușea mereu să obțină gustări, de obicei o mână de pelete sau fructe precum mere, banane și struguri.

Andrew a mai relatat că, ori de câte ori cineva se afla în curte, Echoquette „venea repede și insista până când cererea ei era satisfăcută”. „De asemenea, părea că avea un al șaselea simț când venea vorba de o poartă deschisă între pășune și grădină”, a adăugat el. „Când era lăsată nesupravegheată, profita de ocazie pentru a se strecura și a se delecta cu două dintre gustările ei preferate: morcovi și salată verde”.

Haus a menționat că moartea lui Echoquette a fost un adevărat șoc: „Veterinarii o descriau ca fiind unul dintre cei mai blânzi cai, remarcând felul în care colabora la tratamentele fără sedare, parcă înțelegând că acestea erau făcute pentru a o ajuta”.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

sursa foto: Guinness World Records

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *