Care este cel mai bun nisip pentru o pisică fără gheare: Opțiunile care îi vor face viața mult mai simplă micii feline (VIDEO)

Pisică ieșind din litieră Foto: pexels.com

Atunci când adopți o pisică, trebuie să iei în considerare multe aspecte, cum ar fi rasa, genul și vârsta. De asemenea, poți adopta și o pisică fără gheare, ceea ce va presupune o abordare diferită în alegerea corectă a nisipului pentru litieră.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Dacă alegi ce trebuie pentru noua felină, atunci aceasta va deveni mult mai confortabilă și va folosi litiera fără probleme, precizează PetMD.

Ce înseamnă, mai exact, o „pisică fără gheare”

Aceste pisici nu au doar unghia tăiată, ci și al treilea rând de falange. Este ca și cum am elimina vârful degetelor de la oameni, cu tot cu unghii. Această procedură se face, de regulă, pentru a preveni daunele asupra mobilei și asupra oamenilor. 

Totuși, poate avea efecte negative asupra felinei și nu este recomandată decât în cazurile în care pisica este foarte agresivă. Dar dacă se întâmplă să adopți o felină fără gheare, trebuie să te orientezi către un anumit tip de nisip pentru litieră.

De ce nisipul poate reprezenta o problemă pentru pisica ta

Înlăturarea ghearelor și falangelor poate duce și la dureri cronice, cauzate de granulația grosieră a nisipului. Chiar dacă nu se ajunge la o problemă cronică, amintirea durerii de la ultima folosire a litierei poate determina pisica să nu mai folosească acel spațiu. 

Astfel, se vor orienta către alte suprafețe, cum ar fi un covor sau chiar suprafața moale a așternuturilor de pe pat. 

Cel mai bun nisip pentru o pisică fără gheare

Nisipul fin, care are o suprafață moale, este ideal pentru o felină fără gheare. Cu cât particulele sunt mai mici, cu atât este mai bine pentru noul membru al familiei. Totodată, acest nisip fin nu-i va rămâne printre degete, alt lucru care ar cauza dureri.

De asemenea, poți opta și pentru un așternut igienic bio, moale și cu granulație fină, care face mai puțină murdărie decât nisipul. 

Dacă dorești mai multe opțiuni, urmărește videoul de mai jos:

Foto: pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *