Cinci bărbaţi din Suceava, sancţionaţi pentru recoltarea ilegală a 2,7 tone de trufe / Aceștia foloseau 15 câini specialități în depistarea ciupercilor

caini-trufe Sursa foto: Pixabay (colaj Pets&Cats)

Cinci bărbaţi au fost sancţionaţi cu 20.000 de lei pentru recoltare ilegală de trufe. Ei au fost prinşi într-un microbuz cu 15 căini specializaţi în căutarea trufelor şi cu peste 2.700 de kilograme de produse, transmite News.ro.

„La data de 07.10.2024, ora 16.35, în timp ce poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, au identificat şi oprit pentru control autoturism tip bus. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 29 de ani, din sat Bahna Arini, com. Preuteşti, împreună cu acesta fiind şi alţi patru pasageri, toţi din comuna Preuteşti. Cu ocazia controlului autovehiculului au fost identificaţi în interiorul acestuia un număr de 15 câini specializaţi în căutarea trufelor, precum şi cantitatea de 2,750 kg. trufe negre, care a fost predată lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Mălini, întrucât persoanele în cauză nu aveau documente legale şi nici acordul Ocolului Silvic Mălini pentru, recoltarea, detinerea, transportul şi comercializarea produselor nelemnoase specifice, respectiv trufe”, a transmis, marţi, IPJ Suceava, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, bărbaţii au fost sancţionaţi cu suma totală de 20.000 de lei.

„Reamintim că în conformitate cu articolului 17, litera c, din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, este interzisă «recoltarea din fondul forestier naţional a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului şi/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii». Astfel, culegătorii autorizaţi sunt obligaţi să notifice prezenţa lor Ocoalelor Silvice, iar pădurarii verifică prin sondaj modul în care se face recoltarea trufelor. Aceştia trebuie să raporteze cantităţile recoltate”, a mai transmis sursa citată.

Poliţia precizează că recoltarea trufelor este reglementată în mod similar cu alte resurse naturale.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Pixabay (colaj Pets&Cats)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *