Săptămâna aceasta, echipe mixte formate din reprezentanți ai Poliției Locale a Municipiului București, ASPA și Jandarmeriei au desfășurat o acțiune de informare și control privind deținerea legală a câinilor pe raza Sectorului 1.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Scopul campaniei a fost verificarea documentelor proprietarilor și prezentarea obligațiilor legale privind microciparea și sterilizarea câinilor. În plus, cetățenii au fost informați despre sprijinul oferit de Primăria Municipiului București și ASPA, care constă în microcipare și sterilizare gratuită pentru câinii de rasă comună cu stăpân.
Rezultatele controalelor
În cadrul acțiunii au fost verificați 155 de proprietari, iar discuțiile cu aceștia au scos la iveală următoarele:
- 79 de proprietari dețineau 94 de câini.
- Dintre aceștia, 58 erau metiși sau de rasă comună.
- Doar 11 câini erau sterilizați și 13 microcipați.
- În timpul acțiunii, 12 câini au fost microcipați pe loc de medicii veterinari de la cabinetul Hands & Paws Vet, care au însoțit echipele pe teren.
Amenzi și notificări
Persoanele care nu respectau prevederile legale privind microciparea și sterilizarea câinilor, precum și cei care au refuzat microciparea pe loc, au primit notificări cu termene pentru conformare. Nerespectarea acestora poate atrage amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.
Proprietarii care nu au fost găsiți acasă au primit invitații de prezentare la sediul Poliției Locale a Municipiului București.
Cum poți beneficia de microcipare și sterilizare gratuită
Proprietarii de câini de rasă comună pot programa microciparea și sterilizarea gratuită contactând numărul: 0743.204.942, de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00.
Această campanie vine în sprijinul sănătății animalelor și al responsabilității civile a proprietarilor de câini, contribuind la reducerea abandonului și a câinilor fără stăpân pe străzile Bucureștiului.
Citește și:
Prietenie vindecătoare: Cum a ajutat un câine un veteran de război să-și depășească traumele

Sursa foto: ASPA București











