Sursa foto: imagine generată cu deepAI
Din joacă, la îndemnul prietenilor, din curiozitate… astfel își justifică cei mai mulți dintre copii gesturile de a chinui animalele. Însă, în spatele unui asemenea tip de comportament pot sta probleme grave. Care, netratate la timp, pot deforma viitorul adult.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Acesta poate dezvolta semnificative dereglări psihice. Dar care este comportamentul care trebuie să tragă un semnal de alarmă? Si, mai ales, ce e de făcut? Psihologul Cosmin Badea a răspuns, în exclusivitate pentru Pets&Cats.
Motivul agresiunii, determinant
Când vine vorba de copii, aceste manifestări este necesar a fi corelate cu vârsta la care se produc. În cazul minorilor, cu excepția caracteristicilor antisociale, nu putem vorbi de tulburări de personalitate asociate comportamentului agresiv față de animale pentru că diagnosticul se poate pune după vârsta de 18 ani, atunci când copilul atinge pragul maturizării emoționale.
Dar putem să ne aplecăm atenția asupra comunicării cu copilul și să încercăm să aflăm cu blândețe ce anume l-a determinat să facă acest gest. Întrebările adresate ar fi util să fie deschise, exploratorii, care să ducă mai degrabă către o dezbatere a subiectului decât către concluzii și pedepse.
Copiii mici – dorință de dominare
În cazul copiilor de vârstă mică, comportamentul agresiv asupra animalelor poate proveni din dorința de a domina sau de a-și testa propriile limite și puteri. Părintele este indicat să încerce să vorbească, dar mai ales să arate cum se procedează empatic față de animale, el putând deveni un model de la care copilul poate învăța comportamentul față de animale.
Mai ales în această perioadă copilul învață prin mimetism, adică prin imitarea acțiunilor pe care adulții le fac. Tot în această perioadă, copii își formează convingeri despre viață, roluri, limite și permisiuni.
Adolescenți – furie, neacceptare
În cazul preadolescenților și adolescenților, manifestările agresive față de animale pot avea ca substrat o furie reprimată a adolescentului față de o situație sau o persoană, de obicei persoana cu autoritate (părinte, tutor, bunic) și față de care se simte incapabil să exprime ce simte.
Acest comportament poate să apară și în contextul în care copilul se simte neintegrat în noul grup social (clasă, școală, gașcă) și atunci apelează la acte de bravură, acte mai puțin aprobate social, pentru a dovedi lui și grupului că merită să fie acceptat de aceștia prin prisma actului de curaj, putere și act antisocial.
Consultul unui specialist, necesar în cazul lipsei ameliorării
Dacă se observă că, deși părinții au depus eforturile pentru a echilibra acest comportament, copilul manifestă în continuare acte de violență, dacă frecvența și intensitatea actelor crește, atunci poate fi vorba despre o devianță și trebuie să ne adresăm unui specialist din domeniul sănătății mintale.
Citește și:
