Cum se pot curăța „accidentele” produse de animalul de companie în casă

burete pe un covor Foto: Canva

Accidentele provocate de animalele de companie pot lăsa în urmă pete și mirosuri persistente, mai ales pe suprafețe precum covoarele, salteaua sau lenjeria de pat. Potrivit specialiștilor în curățenie, intervenția rapidă și aplicarea metodei potrivite sunt cheia pentru a preveni daunele permanente, notează NBCNews.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

„Cel mai bun lucru pe care îl poți face când vine vorba despre petele provocate de animale este să acționezi rapid”, afirmă Muffetta Krueger, proprietara unei companii specializate în curățenie.

Curățarea petelor de urină și vomă

Procesul începe prin îndepărtarea elementelor solide în cazul vomei. Apoi, atât pentru urină cât și pentru lichidele digestive, se recomandă absorbția lichidului cu un material curat și absorbant. Tamponați lichidul cu o cârpă sau un prosop de hârtie curat și absorbant, apăsând ușor pentru a absorbi cât mai mult, fără a freca pata mai adânc în fibrele țesăturii.

După eliminarea excesului de lichid, se aplică o soluție de curățare pentru a îndepărta petele rămase și pentru a neutraliza mirosul. Krueger recomandă o soluție obținută din părți egale de oțet alb și apă, aplicată prin pulverizare pe zona afectată. Se lasă să acționeze câteva minute, apoi se tamponează din nou.

Pentru urină, experta subliniază eficiența produselor specializate.

„Pentru petele de urină, recomand cu tărie utilizarea unui detergent enzimatic”, ea adăugând că aceste soluții descompun mirosurile și petele persistente.

După tratamentul cu oțet sau detergent, se clătește zona cu apă și se tamponează din nou cu o cârpă curată, până când rămâne doar ușor umedă.

„Puteți folosi și un aspirator umed-uscat pentru a extrage orice umiditate rămasă”, adaugă Krueger. În cazul petelor vechi, procesul poate necesita repetări.

Curățarea petelor de fecale

Pentru petele de fecale, cheia este să îndepărtați mai întâi deșeurile solide. Se recomandă utilizarea unui prosop de hârtie pentru a ridica murdăria fără a o apăsa în țesătură. Dacă materia s-a uscat, se poate folosi un obiect cu margine rigidă (cum ar fi o spatulă) pentru a o desprinde ușor.

Ulterior, se aplică un detergent enzimatic destinat descompunerii substanțelor organice sau soluția de oțet. După câteva minute, zona se tamponează și se clătește cu apă. În final, se aplică un dezinfectant fără înălbitor.

„Pulverizați un dezinfectant pentru a elimina bacteriile rămase și tamponați zona. Doar asigurați-vă că dezinfectantul nu conține clor, care poate decolora țesătura”, avertizează Krueger.

Citește și:

Recompensele potrivite pentru câini și pisici: Secretul unei relații perfecte cu patrupedul tău

FOTO | La doar 5 ani, îngrijește pisici abandonate: Cum a devenit Shon eroul pisicilor fără stăpân

Foto: Canva

By Mihaela Ganea

Mihaela Ganea contribuie la PetsCats.ro ca jurnalist colaborator, abordând teme diverse legate de bunăstarea animalelor de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *