Exclusiv | Există diferențe între medicina veterinară la sat și cea de la oraș? Ce spun doctorii dintr-o comună din județul Bacău: „Medicina veterinară este grea oriunde” (GALERIE FOTO)

Rafturi cu medicamente într-un cabinet veterinar Sursa foto: Pets&Cats

Pe o uliță puțin retrasă din comuna Oituz, cu doar câteva case ce îl împrejmuiesc, se află cabinetul veterinar Vox Vet. Cabinetul este singurul din sat, iar când am ajuns la ușa acestuia, câțiva pacienți blănoși își așteptau rândul.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Pets&Cats a discutat cu doamna doctor Daniela Popescu, soțul și fiul acesteia, care lucrează împreună cu alți patru asistenți la cabinetul comunei.

Medicina veterinară în cea mai mare comună din județul Bacău

Cu o populație de 5.808 locuitori, potrivit INS, localitatea Oituz este cea mai mare din Bacău. Animalele de fermă sunt frecvent întâlnite în gospodăriile oituzenilor și acestea necesită, de cele mai multe ori, grijă suplimentară față de cea pe care o acordă stăpânii acasă. Cabinetul are mai multe camere dedicate pacienților: farmacia este la intrare, urmează salonul de grooming (unde deja era un „client” la tuns și alți doi își așteptau rândul), iar mai apoi sunt camerele de radiologie și chirurgie. Camera intermediară dintre cele două este una de tratament.

Mihai Rareș Popescu , student în anul 6 la Facultății de Medicină Veterinară din Iași și angajat al cabinetului, a declarat pentru Pets&Cats faptul că medicina veterinară este grea indiferent de locul în care o practici.

„Cunoaștem distribuitori de peste tot la congresele la care participăm. Noi îi contactăm și ei trimit produse oriunde în țară, indiferent dacă suntem la sat sau oraș.”

Există o diferență semnificativă între medicina în mediul rural și cea în mediul urban: diversitatea animalelor. Mihai a mai adăugat că, pe lângă pisici și câini, cabinetul îngrijește și cai, vaci, capre, oi, papagali, hamsteri, găini și iepuri. În 90% din cazuri, angajații cabinetului se deplasează la domiciliu pentru tratamente asupra animalelor mari.

Urșii din zonă intră și ei în grija cabinetului: „Ne ocupăm de urșii din zonă la nevoie, dacă suntem contactați de către serviciul de urgență.” Cabinetul are contract cu primăria comunei și păstrează legătura permanent cu autoritățile.

Mihai a menționat că cele mai dificile cazuri pentru medicii veterinari sunt mereu cele în care singura soluție rămasă este eutanasierea animalului. Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicale Veterinare Americane, medicii veterinari sunt mai predispuși la suicid decât restul populației, din cauza vinovăției care apare după ce nu au putut fi salvate toate animalele aflate în grijă.

Potrivit lui Stelian Popescu, medic veterinar VoxVet, cabinetul și-a început activitatea în urmă cu 23 de ani, când lucrau doar pe animale mari. În urmă cu 12 ani, au început să ia în grijă și animale de casă, iar în prezent 70% dintre pacienți sunt animale mici. Medicii cabinetului realizează intervențiile chirugicale dificile la sediu și pe cele mai puțin serioase la domiciliu.

Cabinetul este dotat cu un ecograf mobil pentru a detecta gestația la animale de fermă, aparate de radiografie și colectare a probelor de sânge și biologice. Animalul de fermă pe care îl îngrijesc cel mai des este calul, iar luna trecută medicii cabinetului au participat la un workshop dedicat fizionomiei unui cap de cal. Cu ajutorul proiectelor europene, cabinetul a putut fi dotat cu aparatura modernă ce nu este disponibilă în localități din zona comunei.

De când a fost deschis cabinetul medicina a evoluat și numărul angajaților de la VoxVet a ajuns la patru asistenți și trei studenți în practică. Atunci când am plecat de la cabinet, pisica VoxVet și-a făcut apariția: Blue, un motan British, căruia îi place să patruleze în incintă și să observe pacienții care trec pragul casei sale.

Medicina veterinară continuă să se schimbe periodic, însă nevoia stăpânilor de a le oferi prietenilor necuvântători o viață frumoasă rămâne la fel. Indiferent că un cabinet se află la sat sau la oraș, animalele au nevoie de ajutor la nevoie.

Citește și:

Gustul e mai important decât ingredientele: Cum aleg părinții de animale hrana pentru cei mai buni prieteni

Pietricel, pisoiul cu trei picioare, ucis cu cruzime în Râșnov: Copiii au fost eroii care au încercat să-l salveze

  • Catinca Andrușcă este redactor la Pets&Cats și studentă la masterul de Jurnalism Tematic de la Facultatea de Jurnalism din București. La început de drum în presă, a făcut practică la redacția Tele7Abc, Profm iar în prezent colaborează cu redacția Școala9. Nu iubește fiecare parte din jurnalism, dar iubește să afle poveștile oamenilor, să le dea o voce și e îndrăgostită de jurnalism narativ. A decis să se scrie la Pets&Cats datorită cățelușei pe care a avut-o timp de 13 ani, pentru că și-a dorit să facă ceva în memoria ei. Iubește animalele și vrea să le dea și lor o voce care să fie auzită.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Pets&Cats

By Catinca Andrușcă

Catinca Andrușcă este redactor la Pets&Cats și studentă la masterul de Jurnalism Tematic de la Facultatea de Jurnalism din București. La început de drum în presă, a făcut practică la redacția Tele7Abc, Profm iar în prezent colaborează cu redacția Școala9. Nu iubește fiecare parte din jurnalism, dar iubește să afle poveștile oamenilor, să le dea o voce și e îndrăgostită de jurnalism narativ. A decis să se scrie la Pets&Cats datorită cățelușei pe care a avut-o timp de 13 ani, pentru că și-a dorit să facă ceva în memoria ei. Iubește animalele și vrea să le dea și lor o voce care să fie auzită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *