EXCLUSIV I Adopția schimbă vieți! Anda Angheluță, de la Protecția Animalelor Neamț, a salvat zeci de animale: „Acum am 4 câini și 4 pisici. Odată cu salvarea primului animal, cred că am devenit mai conștientă și mai responsabilă, mai puțin egoistă și mai atentă la nevoile celorlalți. Doar de la ele poți primi necondiționat iubire” (VIDEO)

Anda Angheluță, consilier la Protecția Animalelor Neamț Sursa foto: Arhiva personală

A trăit toată viața alături de animale, le iubește și își primește în schimb de la ele iubirea necondiționată în cea mai pură formă a ei. După ce a salvat primul animal, a știut că asta va vrea să facă pentru totdeauna, întrucât nu e sentiment mai înălțător decât acela de a ști că ai salvat o viață. Sau două…sau câteva sute. Căci nu le mai știe numărul exact.

Este povestea unei femei cât o mie, Anda Angheluță, cea care azi se ocupă de Protecția Animalelor din județul Neamț. Și are povesti sfâșietoare să spună, povești despre ură, iubire, durere și bucurie. Un amalgam de sentimente care întregesc peisajul României secolului XXI.

Fred, cățelul fără un picior, dar cu un munte de iubire

Acum are acasă 4 căței și 4 pisici. Toate salvate din infern, cărora le-a oferit o viață mai bună, una cum merită orice ființă vie să aibă. Recunoaște că îi întregesc viața și că nu ar fi la fel fără ele. Fiecare are o poveste care ar cutremura pe oricine. Cel mai recent membru al familiei este Fred, un cățel care are azi norocul să trăiască datorită ei.

„Aleg să vă împărtășesc povestea lui Fred, pentru că el este ultimul câine din gașcă. Acum 2 ani, am primit un telefon, era într-o duminică de septembrie. O doamnă care era în trecere prin Neamț l-a găsit pe Fred la marginea unei șosele, lovit de o mașină… cine știe de câte zile zăcea acolo. Am plecat către zona unde era, l-am urcat în mașină și am plecat cu el spre veterinar. Au urmat multe zile de spitalizare, operații, dar într-un final, piciorul a trebuit să fie amputat. În ciuda acestui lucru, Fred este un câine foarte energic și sănătos, care nu resimte în niciun fel lipsa piciorului,” a povestit Anda Angheluță în exclusivitate pentru Pets&Cats.

Iubirea necondiționată, la pachet cu adopția

Dacă o întrebi de ce ar trebui oamenii să adopte, Anda Angheluță îți răspunde fără să clipească: „Doar de la ele poți primi necondiționat iubire.” A ales să facă asta pentru că așa a simțit, pentru că nu există sentiment mai frumos decât acela de a salva o viață, pentru că a vrut să ajute și pentru că știe cât de multă suferință există pe această lume.

„Adopția ne face mai conștienți și mai responsabili, mai puțin egoiști și mai atenți la nevoile celorlalți. Dar ne ajută în același timp să ne depășim pe noi înșine, să ne vindecăm de frici, de anxietăți, să fim mai fericiți și mai sănătoși”, susține Anda Angheluță.

Citește și:

Apel pentru Adăpostul Măriuța, unde 800 de câini și sute de cai așteaptă o minune / Hilde Tudora: „Pentru animalele de la Măriuța, 10 lei înseamnă VIAȚĂ” (FOTO&VIDEO)

Boala bulelor de gaz la pești: Ce înseamnă, care sunt cauzele și cum o identifici

  • Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Arhiva personală

By Alexandra Constantin

Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *