Aproximativ 30.000 de câini trăiesc acum în Oradea, însă doar 300 pedrigree sunt înregistrați în Asociația Chinologică Metropolitană Oradea, potrivit ebihoreanul.ro. Dintre aceștia, doar 30 au certificate de bună purtare, primite în urma Testului de Sociabilitate și Aptitudini Canine.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Dovada că sunt cuminți
„Statisticile arată că în orașele pet-friendly din Europa, veniturile hotelurilor, restaurantelor și cafenelelor sunt mai mari cu circa 20%, pentru că atrag și clienții care vin cu câinii lor”, a declarat Călin Mitra, președintele Asociației Chinologice.
Stăpânii care își înscriu patrupedele în acest test de sociabilitate și mai apoi îl trec, pot dovedi patronilor de localuri că animalul lor este cuminte și știe să se comporte într-un spațiu public. Dresajul și testarea sunt gratuite.
„Până acum, atestatul nu era foarte cerut, pentru că nu aducea avantaje. Pe viitor, însă, câinii atestați ar putea să însoțească stăpânii în localuri și magazine din Oradea”, a mai spus Călin Mitra.
Potrivit regulamentului Oradea Transport Local SA, câinii pot intra în tramvaie sau autobuze, cu condiția să aibă pusă botnița și să fie ținuți în brațe, dacă sunt de talie mică. La momentul actual, în jur de 100 de localuri sunt dispuse să primească animale.
„Suntem conștienți că nu orice câine poate intra într-un local. Nu vrem să ne trezim că un exemplar aleargă prin restaurant, deranjează clienții sau răstoarnă mese. De aceea am decis ca accesul să fie permis doar câinilor care au trecut Testul de Sociabilitate și Aptitudini Canine”, a notat Călin Mitra, președintele Asociației Chinologice. Vârsta minimă de la care poate fi acordat certificatul este de nouă luni.
Cum vor arăta antrenamentele
Potrivit bihoreanul.ro, perioada de antrenamente este riguroasă. „Câinele va trebui să meargă la pas, să treacă pe lângă alt câine fără să sară la el, să rămână în așteptare 30 de secunde în timp ce stăpânul trece în spatele unui cort și să accepte să fie plimbat de altă persoană. Va trebui să nu se sperie la trecerea unei biciclete, deschiderea unei umbrele sau când cineva scutură un bidon plin cu pietricele”, a mărturisit Dacian Ilieș, proprietarul școlii de dresaj Pro Dog.
Primele testări vor avea loc în cadrul festivalului „One Big Jump” organizat la Oradea, ce este dedicat animalelor de companie. Evenimentul va avea loc în perioads 26-28 septembrie 2025.
Citește și:
VIDEO | Competiția de surfing pentru câini: Câștigătorul și recordurile surpriză

Sursa foto: Pexels





