sursa foto: Arhivă personală E.B.
Atracția noastră față de câini este naturală și profund înrădăcinată. Nu putem rezista acestor ființe cu trăsături tipice bebelușilor, cum ar fi ochii mari și frunțile proeminente, iar cățeii provoacă aceleași răspunsuri instinctive ca nou-născuții umani. La fel s-a întâmplat cu “mama” lui Firicel, un maidanez care i-a intrat la inimă pentru totdeauna. S-a trezit din senin cu patrupedul la poartă, iar privirea lui blajină a determinat-o să-l îngrijească atunci când nimeni nu l-a mai vrut.
Povestea lui Firicel, câinele firav și speriat pe care nu l-a vrut nimeni
Pets&Cats a stat de vorbă cu “mama” lui Firicel, un câine firav și speriat care a impresionat o comunitate din Vrancea.
Pets&Cats: Povestiți-ne puțin despre Firicel.
E.B.: Firicel e o dulceață de câine, însă privirea lui ascunde o poveste sfâșietoare. Într-o dimineață, când să plec la serviciu, la poartă am dat peste un maidanez care tremura din toate încheieturile și avea lăbuța dreaptă ruptă. Mi-a fost atât de milă de el, încât am început să plâng pe loc.
Nu știu cum a ajuns în fața casei mele, bănuiesc că cineva l-a adus cu mașina și l-a abandonat pe strada noastră, iar el, mititelu, s-o fi perindat pe la mai multe locuințe până a dat de mine. Mă simt norocoasă că l-am întâlnit. Pot spune că datorită familiei mele mai trăiește acum.
Pets&Cats: Cum v-ați împrietenit?
E.B.: Păi, din acea dimineață nu a mai plecat din poarta mea. Am început să-l hrănesc zilnic și să vorbesc mereu cu el, până a ajuns să nu se mai teamă de mine. Trebuie să spun că tare fricos mai era în primele zile și tremura rău dacă voiam să mă apropii de el. Eu înțeleg că foștii stăpâni sau oamenii în jurul cărora a trăit l-au maltrat și și-au bătut joc de el.
Pets&Cats: Faima lui Firicel s-a dus în toată comunitatea…
E.B.: Da (râde). Toți vecinii știu că Firicel îmi păzește locuința și latră la necunoscuți. Practic, a devenit “soneria” nostră. Dacă sunt în casă sau în curte și îl aud lătrând, e semn clar că cineva este la poartă. E tare credincios și nu pot să-i înțeleg pe oamenii care schingiuesc animalele de pe stradă și nu numai. Sunt suflete și ele!
Soțul meu i-a făcut o cușcă la poartă, are castronul lui cu mâncare și apă la discreție. Nu-l pot ține în curte, pentru că deja am trei câini și o pisică. Ar fi mare nebunie pe capul lor dacă s-ar întâlni, așa că prefer să-l îngrijesc așa, iar iarna, când este ger, să-i pun pături și apă caldă.
Sunt doi ani de când Firicel a intrat în viața noastră și-l iubesc tare. I-am pus acest nume pentru că era firav, slab și trist când l-am întâlnit. Acum zâmbește și dă din coadă când ne vede. Cu noi a învățat ce este iubirea, așa cum îi place soțului meu să spună.
