Frecventă în cazul pisicilor senioare, insuficiența renală este o afecțiune cronică, fără tratament. Află care sunt simptomele, prevenția și cum trebuie îngrijită o felină ce suferă de insuficiență renală, de la medicul veterinar Medeea Iliopolos.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Insuficiența renală la pisici. Interviu cu medicul veterinar Medeea Iliopolos
Pets&Cats: Care sunt simptomele inițiale ale insuficienței renale la pisici?
Medeea Iliopolos: În cazul insuficienței renale, observăm în primul rând o stare de apatie, slăbire în timp și pofta de mâncare începe să scadă, apetitul devine capricios. Cel mai important lucru de știut este că apare sindromul poliurie și polidipsie, adică urinare și sete excesivă. Odată ce sunt observate aceste simptome, trebuie făcute analize de urgență. Starea de greață este și ea un simptom specific.
Pets&Cats: De ce apare această afecțiune predominant la pisici senioare?
Medeea Iliopolos: Cam aceasta putem spune că este boala pisicilor senioare. Apare din cauza unei diete nepotrivite, condiții de mediu neprielnice sau apei pe care o bea. De asemenea, există și rase de pisici predispuse la insuficiență renală, cum ar fi: Maine Coon, Sfinx, Ragdoll.
Pets&Cats: Cum confirmăm diagnosticul?
Medeea Iliopolos: Începem cu un set de analize, iar pe baza rezultatelor primite de la probele de sânge putem pune un diagnostic. Mai există un parametru foarte important de precizat și anume SDMA. SDMA este o analiză care se face înainte de instalarea unei boli și este recomandată anual tuturor pisicilor, pentru prevenție. Dacă apare orice modificare în organism, acea analiză te ajută să o iei din timp.
Pets&Cats: Care este tratamentul?
Medeea Iliopolos: Tratament nu există, este mai mult o „întreținere” a afecțiunii. În primul rând trebuie să determinăm stadiul bolii, pentru că dacă este la început, trebuie să ții în perfuzii permanent, ca să vezi dacă scad valorile renale. E important să administrezi pastile de durere care nu afectează rinichii, suplimente pentru susținerea funcției renale și săruri pentru rinichi. Suplimentele pot fi pe bază de chitosan, carbonat de calciu și o dietă cu proteine scăzute.
Citește și:

Sursa foto: Pets&Cats





