Interviu special | Pisici, câini și povești de cinema: Viața plină de culoare a Irinei-Margareta Nistor. ,,Motanul Mickey a venit într-o zi acasă cu un șnițel fierbinte, furat direct din tigaia unei vecine’’

Irina-Margareta Nistor, critic de film, traducătoare emblematică a anilor ’80, producătoare TV și de radio, organizatoare a Festivalului de Psihanaliză și Film Ecranul și Divanul, este cunoscută drept „vocea filmelor”, cea care a adus magia cinematografiei în casele oamenilor, în vremuri în care libertatea era doar un deziderat.

Dar dincolo de luminile reflectoarelor și aparițiile publice, Irina-Margareta Nistor duce o viață mereu surprinzătoare și este înconjurată mereu de prieteni, mai ales de prietenii necuvântători. Câini și pisici i-au fost mereu alături, ca prieteni, martori ai unor epoci, ai unor iubiri și pierderi.

Din copilărie până în prezent, Irina-Margareta a trăit printre căței și pisici, oferindu-le nu doar hrană și adăpost, ci și dragoste, empatie și nume pline de povești.

Fiecare animal al Irinei are un nume care spune ceva. Mini și Maxi, ca un ecou al modei feminine a vremii. Takao, inspirat de un turist japonez. Billy, un omagiu ironic adus unui prieten de familie. Când nu mai ai animale ca simple prezențe, ci ca personaje dintr-un film personal, le dai nume care să le respecte personalitatea.

Pisicile Fellini și Martini, europene autentice, au trăit 17 ani precum televiziunea din anii 80’, unul color și unul alb negru. Apoi a venit Ritz, un motan birmanez adusă într-o căciulă, cu ochi albaștri, botezată după faimosul hotel, dar și după frații Ritz, protagoniștii dintr-un film tradus oficial de Irina-Margareta Nistor pentru examenul din TVR.

Povești cu lăbuțe din copilărie

„Când m-au adus de la maternitate, în casă era deja Mira, o pisică neagră foarte ageră, care deschidea toate ușile”, povestește Irina-Margareta. De atunci, dragostea pentru animale a crescut firesc și continuu. „Am avut câinele Țuguilă, Bobiță, Mini, Maxi… N-a fost niciun moment în viața mea fără un animal prin preajmă.”

Pisicile au fost mereu prezente: Fellini și Martini, apoi Ritz, un motan birmanez cu ochi albaștri care a trăit peste două decenii. Iar în prezent, MissT, o pisicuță roșcată și tigrată, o domnișoară cochetă care adoră să se uite la filme împreună cu stăpâna ei.

Interviu cu Irina-Margareta Nistor. Despre animale, amintiri, filme și iubire

Reporter: Să începem încă din copilărie. Ce animale aveați?

Irina-Margareta Nistor: Am avut atât câini, cât și pisici. Urasc zburătoarele și rozătoarele. La nașterea mea, în casă era deja Mira, o pisică neagră căreia bunicul îi spusese așa pentru că era foarte deșteaptă. Își deschidea singură ușile, de la beci până la pod, și era înțeleaptă și răbdătoare cu sugarul abia venit pe lume. Drept urmare, bunicul meu a schimbat la un moment dat ușile cu unele verticale, ca la tren, ca să nu mai poată Mira să le deschidă.

Este important de reținut că, atunci când m-au adus de la maternitate, părinții nu au renunțat nici la pisică, nici la câine.

Am avut câinele Țuguilă, din rasa Zaidenpingi, iar pe la vreo trei ani l-am avut pe Medo, un ciobănesc mioritic splendid. Animalele au făcut mereu parte din viața mea. Au urmat Bobiță, apoi Mini, o pisicuță care se juca împreună cu Maxi, cărora le-am pus numele așa pentru că, în perioada respectivă, se purtau fustele Mini și Maxi. Mai târziu, am avut și pe Takao, un câine pe care l-am numit inspirându-mă de la un cetățean japonez plin de umor pe care îl plimbasem prin București, pe vremea când eram studentă și ghid turistic.

Motanul Mickey a fost cel mai îndrăzneț, și-a primit numele după celebrul personaj de desene animate, M. Mouse.  Mickey a venit într-o zi acasă cu un șnițel fierbinte, furat direct din tigaia unei vecine, spre surprinderea bunicii mele. Era criza de carne după război, în anii ’50.

Apoi au fost Fellini și Martini. Au trăit 17 ani și erau pisici europene, obișnuite. Martini era alb-negru, iar Fellini era color – o felină care dormea în scaunul de regizor. Era perioada în care apăruse televiziunea color, dar doar parțial color, cum se spunea atunci.

Și apoi a venit Ritz. Motanul Ritz și-a primit numele după faimosul hotel Ritz. Îmi plăcea să merg la hotelurile Ritz să beau o cafea, iar frații Ritz, asemenea fraților Marx, erau niște comici. Primul film pe care l-am tradus pentru comisie la televiziune a fost cu ei (Ritz Brothers). Numele trebuia să fie scurt, cu două silabe, așa că am ales Ritz. Ea a trăit 21 de ani și jumătate. După ce s-a stins, am avut o perioadă de doliu de trei ani, în care nu mi-am mai luat pisică. Apoi, o fostă elevă, frumoasa Ana, care a insistat să am din nou o pisică, iar eu am decis să fie o fetiță, roșcată și tigrată, ca să creadă Ritz ca nu l-am trădat, și care se odihnește sub bradul din grădină pe care îl împodobesc de Sărbători și astfel am luat-o pe MissT în viața mea.

După aceea, l-am mai avut pe Haka, pe nume inspirat de Noa Zeelandă și de ritualul de rugby, care se numește tot Haka. Am ales acest nume sperând ca să fie un câine protector, ca să nu mai intre nimeni nepoftit în curte. După Haka, am luat și pe cățelușa Daisy.

Reporter: Ce ai învățat de la animalele tale?

Irina-Margareta Nistor: Animăluțele sunt mult mai iertătoare decât oamenii. Se supără, dar le trece repede. Oferă afecțiune fără resentimente. De la ele înveți ce înseamnă loialitatea, răbdarea și grija reală pentru celălalt. Și te previn de pericole și dușmani.

Reporter: Ce înseamnă să fii un stăpân responsabil?

Irina-Margareta Nistor: Să ai grijă de el ca de un copil. Mama mereu spunea: „Dă-i de mâncare, îngrijește-l, mângâie-l. El nu se poate descurca singur.” Și e atât de adevărat. Un animal nu e o piesă de decor.

De mai bine de doi ani, Irina-Margareta Nistor are alături o prezență răsfățată, elegantă și plină de personalitate: MissT, pisicuța care a cucerit nu doar inima celebrei comentatoare de cinema, ci și pe cea a tuturor prietenilor ei. Fiecare aniversare a lui MissT este sărbătorită cu drag, iar în fiecare călătorie, Irina îi aduce câte un dar, dovadă că între ele există o legătură specială, plină de afecțiune. Jucăriile colorate, răsfățul atent și momentele petrecute împreună la filme transformă această relație într-un scenariu demn de o peliculă de dragoste felină.

Pentru Irina, MissT nu este doar un animal de companie, ci o adevărată vedetă în viața ei.

Reporter: Cum este MissT, pisica ta actuală?

Irina-Margareta Nistor: Este o fetiță elegantă, roșcată și pistruiată. E afectuoasă, dar cere atenție. Se uită la filme cu mine și pare că înțelege. Mai ales dacă aude vocea mea pe ecran.

Reporter: Și se uită la filme?

Irina-Margareta Nistor: Da! În pandemie, mă uitam la „Iisus din Nazaret”, atunci era Ritz care stătea cu ochii pe ecran. MissT face la fel. Cred că recunosc vocile și înțeleg mai mult decât credem noi.

Reporter: Dacă ai face un film despre animalele tale, ce titlu i-ai da?

Irina-Margareta Nistor: Greu de spus… dar MissT deja apare la genericul filmului Efectul Pufi, regizat de Cristian Vasilescu. Nu are rol în film, dar apare alături de mine, “mama”, la generic.

Despărțirea de Daisy – o lecție despre iubire și nedreptate

Daisy era o cățelușă plină de energie, salvată dintr-un parc unde fusese chinuită de copii. Povestea ei părea să se îndrepte spre un final fericit când a ajuns în casa Irinei, însă, din cauza unui vecin deranjat de lătratul ei, a ajuns în adăpostul din Mogoșoaia, coordonat de Ioana Casetti. Acolo, Irina-Margareta Nistor o vizita ori de câte ori putea.

Adopția internațională nu e un proces simplu: birocrație, așteptare, emoții. Dar, într-un final, Daisy a ajuns în Germania, unde trăiește acum alături de o familie iubitoare.

Reporter: Care este cel mai trist moment pe care l-ai trăit legat de un animal?

Irina-Margareta Nistor: Despărțirea de Daisy. A fost salvată dintr-un parc, chinuită de copii. Am îngrijit-o, am tratat-o de jigodie, i-am dat o viață nouă. Și apoi a trebuit să renunț la ea, pentru că un vecin se plângea de lătrat. A spus că, dacă nu se potolește, are el grijă. A fost cumplit.

Reporter: Cum ar trebui să reacționeze oamenii în astfel de situații?

Irina-Margareta Nistor: Cu înțelegere. Un câine care latră este normal. E felul lui de a vorbi. Nu asta e problema reală a lumii. E ușor să te plângi de un lătrat, dar mult mai greu să vezi suferința din jur și să faci ceva concret.

Astăzi, Daisy aleargă liberă într-o curte din Germania, departe de indiferența și răutatea oamenilor.

Reporter: Ce film despre animale recomanzi?

Irina-Margareta Nistor: „Pisicile aristocrate”, evident. Dar și filme mai noi, precum Flow. Și lista poate continua cu titluri clasice și îndrăgite: Aceea pisică blestemată (1965), Parisul vesel, Cartea Junglei, 101 dalmațieni, Garfield, Motanul încălțat, Poveste de Crăciun (varianta Disney, cu Mickey Mouse), dar și desene animate nemuritoare precum Tom și Jerry sau Familia Flintstone, pentru simpaticul Dino. Și Kina și Yuk.

Irina-Margareta Nistor și „Iubirrre”

Irina-Margareta Nistor a contribuit la cartea „Iubirrre” cu povestea tuturor animăluțelor din viața ei, fiecare purtând un nume de poveste. Subtitlul scris chiar de ea – „Lexicon cu nume de pisici” – surprinde tandrețea și creativitatea cu care a botezat fiecare prieten necuvântător. Cartea a fost lansată în scop caritabil, iar fondurile obținute au fost donate pentru protecția animalelor.

Vocea filmelor devine vocea celor fără glas

Pe lângă miile de filme traduse, participări la festivaluri, de realizarea documentarului Chuck Norris versus Communism (2015, regia Ilinca Călugăreanu), povestea Irinei-Margareta Nistor rămâne una despre curaj și pasiune. Vocea ei, ascunsă de ochii vigilenți ai securității, a tradus peste 5.000 de filme, devenind simbolul libertății într-o Românie cenzurată.

Irina-Margareta Nistor a rămas un suflet mare, care nu a uitat niciodată de ființele mici. Pentru ea, animalele nu sunt doar „de companie”, ci prieteni, martori ai vieții și profesori ai iubirii necondiționate. Am avut bucuria să fiu alături de „vocea filmelor” la licitația organizată de Direcția pentru Protecția Animalelor Ilfov, în cadrul primului muzeu pet-friendly din România. Evenimentul, desfășurat de Ziua Internațională a Animalelor Fără Stăpân, a reușit să strângă peste 24.000 de euro pentru câinii din adăposturi. La un alt eveniment caritabil dedicat animalelor de companie, Irina a primit în dar un tablou superb, realizat de Cristina Martinescu, înfățișând două pisici – un cadou simbolic, care reflectă dragostea ei pentru animale.

Citește și:

Cele mai bune alimente pentru a-ți menține animalul de companie senior fericit și sănătos

Anxietatea la animale de companie: Cea mai mare temere a stăpânilor, arată un nou studiu