UPDATE – O nouă dezbatere pe tema protecției animalelor va avea loc în Parlament peste o săptămână. Toate propunerile legislative adunate în urma acestor dezbateri vor fi integrate, până în toamnă, într-un Decalog pentru protecția animalelor, un plan național cu măsuri concrete pentru gestionarea situației animalelor fără stăpân în România.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
UPDATE – Propunere FNPA: Câinii fără stăpân care intră în adăpost vor fi tratați medical, deparazitați intern și extern, vaccinați împotriva Distemper și a parvovirozei și sterilizați.
UPDATE 17:05 – Hilde Tudora: În Protecția Animalelor este nevoie de oameni implicați. Primim foarte multe cereri de angajare de la persoane care vor să lucreze la birou, dar Protecția Animalelor înseamnă foarte multă muncă pe teren.
UPDATE 16:10 – Cătălina Trănescu, ASPA: Este imposibil să ai program de vizitare 7 zile din 7 în adăposturi din cauza lipsei de personal. Propun modificarea acestui articol astfel – program de vizitare cel puțin 5 zile pe săptămână, din care una să fie în weekend.
UPDATE 15:50 – Propunere FNPA: Programul de lucru în relațiile cu publicul al adăposturilor pentru câini fără stăpân, în care se poate face vizitarea, revendicarea și adoția câinilor, va fi de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 18:00 și sâmbăta și duminica în intervalul orar 10:00 – 14:00.
Justificare definire relații cu publicul:
Programul de relații cu publicul nu presupune, în mod implicit, activitățile de vizitare, adopție, revendicare; este necesară menționarea expresă a acestora.
UPDATE – Propunere FNPA: În sensul prezentei ordonanțe, prin câine fără stăpân se înțelege orice câine care nu se află în proprietatea sau deținerea, cu orice titlu valabil, a unei persoane fizice sau juridice.
Justificare:
- Definiția câinelui cu deținător cf. Lg 205/2004: ”În sensul prezentei legi, prin deținător de animale se înțelege proprietarul, persoana care deține cu orice titlu valabil, precum și orice persoană fizică sau juridică în îngrijirea căreia se află animalul”;
- ”nesupravegheat, necontrolat, abandonat” sunt atribute specifice unui animal cu deținător/stăpân cunoscut sau identificabil sau neidentificabil și trebuie tratat din punct de vedere juridic ca atare (intră sub incidența legii 205/2004 privind protecția animalelor).
UPDATE – Propunere FNPA: Denumirea (și funcționalitatea) Adăposturilor publice să fie modificată în Centre de sterilizare și adopție.
UPDATE 15:20 – Marius Chirca, Kola Kariola: Nu aș mai da dreptul primarilor să contracteze firme private care se înfruptă de ani de zile din banul public omorând animale. (…) Legat de transport, mașinile cu care sunt transportați câinii sunt o problemă. (…) Cred că ar putea Consiliile Județene să achiziționeze mașini noi, ultra dotate, cu sisteme de climatizare. (…) Sunt pro gestionarea câinilor de către consiliile județene. Să delege CJ reprezentanți din primării să dispună modernizarea adăposturilor. Să se achiziționeze mașini noi. (…) Darea în atribuții medicilor de circumscripții a recensământului câinilor din curți. Am bloca hingheritului pe bani publici. (…) M-aș bucura dacă am putea face o petiție legată de aceste puncte esențiale pe care trebuie să le schimbăm.
UPDATE – Propunerea Federației Naționale pentru Protecția Animalelor (FNPA): Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi realizate, în condițiile legii, prin gestiune directă, gestiune delegată sau concesiune, exclusiv către asociații ori fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor și nu au desfășurat acțiuni contrare principiilor protecției și bunăstării animalelor și care nu au fost implicate în acțiuni de eutanasiere a câinilor care nu sufereau de boli incurabile. Acestea vor contracta servicii veterinare în conformitate cu legislația sanitar-veterinară în vigoare și au obligația de a desfășura în mod constant campanii de sterilizare și identificare a câinilor cu și fără stăpân.
UPDATE 14:45 – Cătălina Trănescu, director general ASPA: Să existe mai multe adăposturi în județe, pentru un acces mai ușor la ele. Un singur adăpost nu are cum să deservească un județ întreg.
UPDATE 14:35 – Hilde Tudora, director Protecția Animalelor Ilfov, propune ca gestionarea câinilor fără stăpân să treacă de la primării la consiliile județene.
UPDATE 14:20 – Zeci de reprezentanți ai ONG-urilor pentru protecția animalelor, medici veterinari, autorități locale și iubitori de animale participă la dezbaterea din Parlament dedicată exclusiv gestionării câinilor fără stăpân. În deschiderea evenimentului a luat cuvântul deputatul Andrei Baciu. Cei prezenți au în față un set de propuneri pentru modificarea OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor comunitari.
_______________
Problema câinilor fără stăpân continuă să fie una dintre cele mai delicate și dificile situații pentru comunitățile din România. Pe lângă aspectele de siguranță publică, vorbim despre responsabilitatea morală față de animale, despre lipsa unor soluții coerente și despre nevoia de implicare reală, dincolo de promisiuni politice.
Astăzi, 3 iulie, de la ora 14:00, în Parlamentul României va avea loc o dezbatere publică dedicată exclusiv gestionării câinilor fără stăpân. Evenimentul este organizat la inițiativa deputatului Andrei Baciu și a directoarei Direcției pentru Protecția Animalelor Ilfov, Hilde Tudora.
Este a doua astfel de întâlnire pe această temă, după cea din 19 iunie, când peste 100 de reprezentanți ai ONG-urilor pentru protecția animalelor, medici veterinari, autorități locale și iubitori de animale au participat pentru a pune pe masă problemele reale din teren și a căuta soluții concrete.
De ce este importantă această dezbatere
Nu este vorba doar despre gestionarea câinilor fără stăpân. Este despre cum alegem să construim o societate responsabilă, despre siguranța cetățenilor, despre empatie și despre respectul față de animale.
Dezbaterea de astăzi își propune să adune idei, propuneri și soluții din partea tuturor celor implicați — ONG-uri, autorități, voluntari, medici veterinari, dar și cetățeni preocupați de această problemă. Pe baza acestor propuneri, în toamnă ar urma să se contureze un Decalog pentru protecția animalelor, un plan național cu măsuri concrete pentru gestionarea situației câinilor fără stăpân în România.
Este momentul ca vocea celor implicați direct în protecția animalelor să fie auzită la cel mai înalt nivel, iar această dezbatere poate reprezenta un pas important spre găsirea unor soluții reale și aplicabile.
Rămâi pe PetsCats.ro pentru LIVE TEXT & VIDEO de la ora 14:00
Vom urmări în timp real dezbaterea din Parlament și vom actualiza live cele mai importante declarații, propuneri și decizii.
Intră pe PetsCats.ro de la ora 14:00 și vezi ce se discută despre viitorul câinilor fără stăpân din România!
Citește și:
Otrăvuri ascunse în tratamente false pentru animale: Cum recunoști produsele contrafăcute
Vrei o lume mai bună pentru animale? Poți deveni voluntar. Iată cum

Sursa foto: Pets&Cats






Să fie într-un ceas bun!