Primăria Sibiu a depus la Agenția de Mediu Sibiu memoriul de prezentare pentru primul cimitir de animale. Conceput „să fie perceput de populație nu ca un cimitir clasic, ci mai degrabă ca un parc”, proiectul are o valoare de peste 9 milioane de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Locuri VIP în primul cimitir pentru animale din Sibiu
Primul cimitir de animale din Sibiu va fi gata până în 2028. Potrivit proiectului, inițial trebuiau să fie amenajate circa 600 de morminte, însă ulterior s-a decis că este loc pentru până la 2.000 de locuri de înhumare, dintre care 233 sunt VIP, potrivit turnulsfatului.ro.
Ca localizare, cimitirul de animale va fi amenajat în zona de nord-est a orașului Sibiu, în Dealul Gușteriței, în apropierea adăpostului de animale fără stăpân administrat de către Primăria Sibiu. Spațiul va fi împărțit în două zone, una de 5.000 mp pentru cimitirul propriu zis, iar 519 mp pentru o parcare.
„În prezent, posesorii de animale de companie din Sibiu se confruntă cu lipsa unor opțiuni legale și sigure pentru înhumarea sau incinerarea animalelor decedate. Astfel, mulți sunt nevoiți să apeleze la servicii din alte județe, să îngroape animalele în grădini personale, în pădurile din apropiere sau să solicite intervenția serviciilor de salubrizare.
Această situație devine problematică în contextul numărului ridicat de animale de companie din municipiul Sibiu, deoarece soluțiile neoficiale utilizate nu respectă cerințele de siguranță sanitară, de protecție a mediului și, în plus, sunt ilegale conform legislației în vigoare. Înhumarea animalelor în spații neamenajate poate duce la contaminarea apelor subterane și la afectarea sănătății populației.
Autoritățile locale au identificat necesitatea implementării unor soluții viabile, civilizate și conforme din punct de vedere sanitar pentru gestionarea animalelor de companie decedate. Prin înființarea unui cimitir dedicat, se urmărește asigurarea de servicii adecvate de înhumare, oferind posesorilor de animale posibilitatea de a acționa legal și responsabil, protejând mediul, sănătatea publică și resursele de apă”, se arată în memoriul primăriei.
Locuri de veci pentru animale, în funcție de dimensiune și specie
De menționat este faptul că cimitirul va fi amenajat în funcție de dimensiunea și tipul animalului ce urmează să fie înhumat.
– Câini de talie foarte mare (dimensiune 150/90 cm): 69 de locuri;
– Câini de talie mare (dimensiune 100/70 cm): 128 de locuri;
– Câini de talie mică și medie(dimensiune 80/50 cm): 366 de locuri;
– Pisici, iepuri și alte animale similare (dimensiune 50/35 cm): 665 de locuri;
– Rozătoare, păsări, reptile și alte animale mici (dimensiune 50/35 cm): 537 de locuri;
– Locuri rezervate pentru V.I.P. (dimensiune 100/70 cm): 190 de locuri, acestea permit înhumarea oricărei categorii de animal, cu excepția celor de talie foarte mare, oferind facilități suplimentare;
– Locuri rezervate pentru Suprem V.I.P. (dimensiune 150/90 cm): 43 de locuri, disponibile pentru orice categorie de animal, inclusiv exemplare de dimensiuni foarte mari, cu servicii premium de înhumare.
Citește și:

sursa foto: Freepik





