Medicii veterinari din Tulcea cer sprijinul autorităţilor pentru a-i prinde pe vânzătorii de animale din Deltă

cai-delta Sursa foto: Facebook / Descopera Delta Dunarii

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a solicitat marţi ajutorul autorităţilor judeţene pentru a reuşi să-i identifice şi să-i prindă în flagrant pe cei care intermediază comercializarea animalelor din Deltă, în condiţiile în care zona este cunoscută ca fiind una cu anemie infecţioasă ecvină (AIE) şi leucoză enzootică bovină (LEB), iar animalele din localităţile înconjurate de ape nu pot pleca decât la abatoare, transmite Agerpres.

Unii crescători de animale din Deltă reclamă costurile ridicate pe care trebuie să le suporte pentru transportul animalelor la abatoare şi apelează la firme intermediare care le promit sume mai mari.

„Sunt persoane, noi ştim doi-trei cetăţeni, care ocolesc punctele de verificare ale autorităţilor şi ajung cu animalele direct la bac. Dacă nu suntem anunţaţi de cineva, e foarte greu să-i depistăm. În anii anteriori, am avut cazuri în care ştiam că animalele au plecat sigur din Sulina. I-am aşteptat unde bănuiam că ar descărca, dar, din varii motive, ne-am trezit că au debarcat în altă parte şi i-am prins destul de greu. Sunt foarte inventivi”, a declarat marţi, în timpul şedinţei Colegiului Prefectural al judeţului Tulcea, directorul executiv adjunct al DSVSA, Pavel Iordan.

El a făcut un apel la Poliţia de Frontieră pentru a fi sprijinit în identificarea celor care transportă ilegal animalele din Deltă, iar prefectul judeţului, Alexandru Munteanu, l-a îndemnat să facă o solicitare în scris în acest sens.

Potrivit reprezentantului DSVSA, Delta Dunării este o zonă endemică pentru LEB şi AIE, ceea ce înseamnă că animalele cu acest diagnostic pot pleca din zonă doar spre abatoare, iar proprietarii acestora primesc despăgubiri din partea statului. În unele cazuri însă, despăgubirile nu acoperă decât transportul animalelor la abator.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Facebook / Descopera Delta Dunarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *