Molly, prima cățelușă adoptată de la ASPA în anul 2026. Povestea blănoasei care a învins parvoviroza în timp ce stăpânii ei au așteptat-o cu sufletul la gură

Molly, cățelușă de la ASPA Foto: Facebook ASPA

Prima adopție de la ASPA din 2026 a venit cu o poveste specială. Cei care și-au dorit să o primească pe Molly în familia lor au așteptat cu sufletul la gură ca blănoasa să învingă o boală gravă – parvoviroza. Reprezentanții ASPA au povestit cum Molly a fost aleasă de oamenii ei, care au sperat ca micuța să treacă cu bine peste perioada dificilă cauzată de boală. 

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Prima adopție ASPA din anul 2026: povestea emoționantă a cățelușei Molly

Pe 14 decembrie 2025, când Molly avea aproximativ șase luni, Molly a ajuns la adăpostul ASPA Bragadiru. O familie din Piatra Neamț a văzut imagini cu Molly pe Facebook și au decis că trebuie să intre în familia lor. Cei doi soți și-a dorit să o adopte și pentru că seamănă izbitor cu cățelușa lor pe care au pierdut-o de bătrânețe. Deși familia a vrut să o ia acasă pe Molly în decembrie, adopția nu a fost posibilă în acel moment, deoarece micuța venise de pe stradă în adăpost cu parvoviroză. 

„De sărbători, medicii noștri au tratat-o, au avut grijă de ea, ulterior au sterilizat-o, iar în tot acest timp familia care o dorea a ținut legătura zilnic cu Cosmin, unul dintre medicii noștri, întrebând mereu care mai este starea ei. Îi cumpăraseră deja jucării și cadouri de Crăciun, sperând să-l petreacă împreună. Molly a luptat, iubirea pe care o primea de la distanță, de la adoptatorii care o așteptau, dar și grija medicilor noștri, au ajutat-o să se vindece”, au povestit reprezentanții ASPA pe Facebook

Pe 5 ianuarie, deși adăpostul ASPA nu avea program cu publicul, a fost deschis special pentru ca familia din Piatra Neamț să o poată lua pe Molly.

„Cei doi soți au plecat la 3 dimineața de acasă, au parcurs sute de kilometri și au ajuns la prima oră la adăpostul nostru ca să o ia acasă pe Molly. Să ai o viață frumoasă, Molly! Şi fie ca anul acesta cățeii din adăposturile noastre să aibă norocul tău!”, au mai transmis reprezentanții ASPA.

Foto: Facebook ASPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *